Actualitate

Problema transnistreană trebuie rezolvată cu respectarea integrităţii teritoriale a R.Moldova

Poziţia a fost reiterată, miercuri, de secretarul de stat Bogdan Aurescu într-o întrevedere cu Erwan Fouere, reprezentantul special pentru conflictul transnistrean al Preşedinţiei irlandeze în exerciţiu (PiE) a OSCE.

Cei doi au abordat aspecte de actualitate legate de evoluţiile înregistrate în dosarul transnistrean şi au salutat procesul de reluare a negocierilor oficiale în formatul "5+2", subliniind necesitatea imprimării unui dinamism pozitiv procesului de reglementare în vederea avansării de la aspecte procedurale la cele de substanţă.

Secretarul de stat Bogdan Aurescu a reafirmat susţinerea României faţă de mecanismul consultărilor în formatul consacrat "5+2", care să conducă la identificarea unei soluţii finale sustenabile. A exprimat speranţa ca în cadrul reuniunii formale "5+2" de la Dublin să fie finalizate aspectele procedurale, astfel încât următoarele reuniuni "5+2" să se concentreze pe aspectele politice de fond ale reglementării transnistrene.

În context, a exprimat apreciere pentru importanţa acordată de PiE irlandeză conflictelor prelungite, inclusiv prin desemnarea unui reprezentant special pentru reglementarea transnistreană. Oficialul român a reiterat poziţia României potrivit căreia reglementarea transnistreană trebuie să se facă pe baza normelor internaţionale în materie, cu respectarea principiilor suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Republicii Moldova.

Oficialul irlandez a mulţumit pentru invitaţia adresată privind realizarea consultărilor, arătând că vizita la Bucureşti se datorează rolului relevant jucat de România în cadrul UE în formarea poziţiilor Bruxelles-ului pe dosarul Republica Moldova, în general.

Oficialii au convenit continuarea dialogului bilateral inclusiv pe problematica transnistreană, mai spune MAE.

Via Mediafax.ro 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *