Probleme mari în transporturile europene din cauza ninsorilor şi gerului
ITALIA
În Italia, temperaturile au scăzut până la minus 20 de grade Celsius în Alpi, unde vântul a bătut cu până la 150 de kilometri pe ora, scrie La Repubblica. În zonele L’Aquila (centrul ţării), dar şi Palermo (sudul ţării), autorităţile au emis cod roşu de ninsoare.
Oficialii sunt îngrijoraţi de situaţia din zonele afectate de cutremurele de anul trecut. De altfel, la Amatrice, unde numeroase persoane sunt cazate încă în corturi, s-a depus un strat consistent de zăpadă în cursul nopţii de joi spre vineri.
AUSTRIA
Ţară se confruntă cu ninsori abundente şi vânt puternic încă de miercuri. În Alpi, la 1.618 metri altitudine, vântul a bătut cu până la 161 de kilometri pe ora. Temperaturile au variat joi între minus trei şi minus 12 grade Celsius, însă meteorologii au avertizat că vineri ar putea ajunge la minus 23 de grade Celsius la Pingzau, în sudul landului Salzburg.
Trenurile au înregistrat întârzieri în mai multe zone din ţară, iar o serie de drumuri au fost închise temporar. Potrivit Poliţiei, poleiul a provocat mai multe accidente rutiere, însă toate uşoare.
CEHIA
În Cehia, un tren de pasageri a deraiat în nordul ţării, în zona Jicin, din cauza unui copac căzut, anunţă The Prague Monitor. Nimeni nu a fost rănit, dar pasagerii au aşteptat ore la rând să fie evacuaţi, pentru că autobuzele nu puteau să ajungă la ei din cauza nămeţilor.
Mai multe drumuri au fost închise, iar sute de locuinţe au rămas temporar fără energie electrică, după ce mai mulţi copaci s-au prăbuşit peste liniile de curent. Vizibilitatea pe şosele a fost extrem de scăzută din cauza ninsorii abundente.
POLONIA
Vântul puternic, ninsoarea şi poleiul de pe piste au dus la întârzieri sau redirecţionări ale curselor aeriene pe aeroportul Gdanks, relatează Fox News. Circa 6.000 de case din nordul ţării au rămas joi fără electricitate, după ce mai mulţi copaci au fost daborati de vântul care a bătut cu până la 70 de kilometri pe ora.
O parte dintr-o autostrada din apropiere de oraşul Lodz (centrul ţării – n.r.) a fost închisă din cauza a patru accidente înregistrate în zona. Trei camioane s-au ciocnit, din cauza poleiului, în regiunea Wroclaw, din sud-vestul ţării.
GERMANIA
Un bărbat de 20 de ani a murit, iar pasagerul sau au fost răniţi grav după ce maşină în care se aflau a derapat în vestul Germaniei. În sudul ţării, două camioane s-au ciocnit pe o autostrada acoperită de zăpadă, provocând pagube evaluate la 500.000 de euro.
Agenţia Maritimă şi Hidrografică Germană a anunţat că nivelul apei de-a lungul coastei Marii Baltice, din nord-esul ţării, a crescut pentru scurt timp cu până la 1.7 metri peste cel normal, după care a început să scadă. . În oraşele germane Luebeck şi Flensburg, maşini au fost luate de ape, iar o parte din centrul vechi al Luebeck, aflat în patrimoniul mondial, a devenit impracticabil pentru pietoni.
Oraşele de pe coasta – Kiel, Rostock, Waernemuende şi Wismar – au fost afectate de asemenea de inundaţii. Potrivit presei locale, mai multe case dina ceste localităţi se află sub ape.
Vântul a bătut cu până la 123 de kilometri pe ora, iar temperaturile au scăzut până la minus 20 de grade Celsius. Autorităţile din Bavaria au declarat nivel sporit de risc de avalanşă, după ninsorile abundente care au afectat landul.
ŢĂRILE SCANDINAVE
Între timp, în nordul Suediei, circa 100 de pasageri ai unui tren au rămas blocaţi ore la rând, după ce locomotivă s-a stricat, în apropiere de satul Nattavaara, la 50 de kilometri sud de Gallivare.
Pasagerii au declarat pentru ziarul local NSD că s-au strâns în acelaşi loc pentru a se încălzi, până când sătenii au ajuns la ei şi i-au dus la adăpost, în biserica din sat.
Vântul puternic provocat de un val de aer rece numit Axel şi o creştere a nivelului apei în marile din nordul Europei au provocat furtuni pe coasta de nord-est a Germaniei şi a zonei scandinave şi ninsori abundente în restul Europei.
"Am înregistrat cele mai mari niveluri ale apei din ultimii 100 de ani în Sonderborg, Bagenkop, Aabenraa, Rodbyhavn, Hesnaes, Rodvig şi Koge", a declarat un purtător de cuvânt al Institutul danez de Meteorologie, Frank Nielsen.
Din cauza condiţiilor meteo dificile, o parte dintre feriboturile care circulă în mod normal în Marea Baltică au fost anulate. În unele zone din ţările scandinave temperaturile au scăzut sub minus 40 de grade Celsius.
sursa: hotnews.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!