Procedura de vânzare-cumpărare a locuințelor a fost simplificată
Modificările legislative au fost votate astăzi în lectură finală de 56 din cei 77 de deputați prezenți în sala ședințelor plenare ale Parlamentului.
"Mă bucur că am reușit să simplificăm această procedură prin care trec anual circa 400.000 de cetățeni ai Republicii Moldova. Întotdeauna am optat pentru debirocratizarea procedurilor ce implică cheltuieli de timp sau de bani, mai ales, ca și în acest caz, când unele documente sunt inutile", a declarat autorul proiectului de lege, vicepreședintele Parlamentului, Valeriu Ghilețchi.
De menționat este faptul că, indiferent de prezența sau absența datoriilor la bugetul de stat, notarul era obligat să înregistreze tranzacția imobiliară.
"Acum, prin această modificare legislativă, cei interesați de vânzarea sau cumpărarea unei locuințe, de exemplu, nu vor mai trebui să aștepte zile întregi ca acest certificat să fie eliberat de FISC", a mai adăugat Valeriu Ghilețchi.
Menționăm că modificările legislative vor intra în vigoare odată cu publicarea acestora în Monitorul Oficial.
Sursa: publika.md