CSI / Rusia

Procuratura de la Kiev: Ianukovici a dat personal ordinul de reprimare a protestatarilor din Piața Maidan

Declaraţia a fost făcută de Serghei Gorbatiuk, şeful Departamentului de investigaţii al Procuraturii Generale a Ucrainei.

„Aşa cum s-a stabilit în cadrul anchetei, ordinul direct privind dispersarea Maidanului, în special reprimarea violentă a manifestanţilor, a fost dat de fostul preşedinte. Au fost însărcinaţi cu aplicarea ordinului fostul ministru al Afacerilor Interne al Ucrainei Vitali Zaharcenko şi secretarul Comitetului Naţional de Securitate (CNS) Andriy Kliuev. Ei, la rândul lor, au delegat punerea în aplicare a ordinului adjunctului secretarului CNS – Volodimir Sivkovici, şefului miliţiei Kiev Valeri Koriak şi preşedintelui KGGA- Alexander Popov. La nivel de subdiviziune, de dispersarea mulţimii s-a ocupat direct unitatea specială „Berkut” – a spus Gorbatiuk.

Amintim, în noaptea de 30 noiembrie 2013, forţele speciale ale MAI „Berkut” au reprimat studenţii care protestau în Piaţă Independenţei din Kiev împotriva refuzului lui Ianukovici de a semna Acordul de asociere dintre Ucraina şi UE.

Potrivit procurorilor, Popov, Sivkovici şi Koriak au întocmit un plan potrivit căruia, sub pretextul instalării pomului de crăciun în piaţă Maidan, unităţii Berkut i s-a ordonat curăţarea locului şi dispersarea manifestanţilor.

Potrivit Procuraturii Generale, ca urmare a acestei intervenţii a Berkut, peste 40 de persoane au fost crunt bătute de miliţieni.

sursa: unian.net


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *