Procuratura Generală a iniţiat un amplu proces de reformare a instituţiei
Corneliu Gurin a declarat într-un briefing că astfel au fost puse bazele unui amplu proces de reformare a Procuraturii, care prevede inclusiv modificări constituţionale, lucru care nu a fost făcut niciodată până în prezent.
Grupul de lucru, care va fi condus de cunoscutul jurist Vlad Gribincea, reprezentant al societăţii civile, va avea la dispoziţie un termen extrem de restrâns pentru a elabora toate modificările necesare pentru reforma procuraturii. Astfel, în decurs de o lună acesta urmează să prezinte conceptul modificărilor elaborate, iar după aceasta, în decurs de o lună, să prezinte proiectele de modificare legislativă care vor fi supuse dezbaterilor publice şi prezentate experţilor internaţionali, a declarat Gurin.
În activitatea grupului de lucru vor fi atraşi observatori externi, inclusiv oficiul Consiliului Europei, Misiunea UE, OSCE, ambasada SUA.
„Sper, şi sunt sigur, că e vorba de etapa decisivă pentru că elaborările normative şi legislative vor sta la baza reformelor instituţionale şi pe intern care vor urma”, a declarat procurorul general Corneliu Gurin.
Activitatea se va baza pe priorităţile ce vizează atât modificarea constituţiei privind funcţionarea Procuraturii, dar şi acordarea statutului de magistrat procurorilor, aspecte legate de consiliul superior al procuraturii, demilitarizarea procuraturii şi eliminarea imunităţilor generale care mai sunt păstrate pentru procurori. Urmează elaborarea pachetului de amendamente legislative, inclusiv amendamentelor la Constituţia Republicii Moldova, Legea cu privire la procuratură şi alte acte legislative, vizînd: revizuirea procedurii de numire şi demitere a Procurorului General; stabilirea unor criterii şi a unei proceduri clare, transparente, obiective şi bazate pe merit pentru selectarea, numirea şi promovarea procurorilor; demilitarizarea instituţiei procuraturii, inclusiv prin examinarea oportunităţii de a acorda procurorilor statutul de magistrat; reexaminarea regulilor de răspundere a procurorilor, inclusiv de răspundere disciplinară, şi eliminarea imunităţii generale a acestora etc.
Gurin a precizat că este necesară reducerea anumitor imunităţi ale procurorilor, pentru a fi traşi la răspundere în cazul în care încalcă legea. „Atunci când se comit anumite încălcări, este necesară intervenţia procurorului general pentru a porni un dosar în privinţa unui procuror. Nu am ezitat niciodată să dau curs propunerilor de investigare a cauzelor care vizează procurorii. Dar este necesară simplificarea procedurilor pentru intentarea dosarelor penale în privinţa celor care încalcă legea”, a adăugat el
Totodată, potrivit lui Gurin, reforma vizează şi scoaterea de sub presiunile politice a procurorilor, acordarea de garanţii sporite pentru desfăşurarea activităţii procurorilor, chiar dacă, potrivit acestuia, în prezent nu există presiuni politice asupra procurorilor.
„Este pentru prima dată când avem o astfel de formă de colaborare – un grup de lucru interinstituţional, cu o largă participare a societăţii civile. Suntem dispuşi ca niciodată ca într-o perioadă foarte scurtă de timp să finalizăm acest proces”, a declarat şi ministrul justiţiei Oleg Efrim.
El a mai menţionat că că reforma procuraturii este o prioritate absolută a guvernului, iar din caiuză că acest lucru nu s-a făcut până acum, Republica Moldova este în continuare monitorizată de Consiliul Europei.
Pentru procesul de reformă a Procuraturii Generale pentru anul 2014 sunt preconizate aproximativ 16 milioane de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!