Actualitate

Producătorii de biocombustibil vor fi obligaţi să probeze calitatea brichetelor şi peletelor

Producătorii de biocombustibili vor trebui să indice pe etichetele produselor comercializate originea şi sursa de obţinere, inclusiv caracteristicile privind aditivii, azotul, sulful, clorul, dar şi caracteristicile cenuşii după ardere.

„Regulamentul cu privire la biocombustibilul solid a fost elaborat astfel încât consumatorul final să cunoască ce capacitate calorică are un anumit tip de biocombustibil. De asemenea, costurile brichetelor şi peletelor vor varia în funcţie de calitatea şi, respectiv, capacitatea calorică a acestora”, a declarat viceministrul Economiei, Tudor Copaci.

Regulamentul cu privire la biocombustibilul solid stipulează cerinţele esenţiale de calitate, caracteristicile tehnice, precum şi regulile de plasare pe piaţă a produselor, de supraveghere a pieţei şi evaluarea conformităţii.

Certificarea obligatorie a biocombustibililor solizi are loc la iniţiativa comună a Proiectului UE-PNUD „Energie şi Biomasă”, a Agenţiei pentru Eficienţă Energetică, Ministerului Economiei şi vine ca răspuns la necesitatea de a asigura buna funcţionare a centralelor termice pe biocombustibil instalate în şcoli, grădiniţe în cadrul proiectului.

„Durabilitatea investiţiilor făcute de Proiectul UE-PNUD „Energie şi Biomasă” depinde foarte mult de aplicarea corectă a acestui regulament în practică. Instalăm centrale termice moderne pe biomasă, venim cu tehnologii noi în şcolile, grădiniţele, centrele comunitare din satele R. Moldova. Centralele termice pe biomasă vor funcţiona eficient şi sigur numai atunci când se utilizează combustibil corespunzător și de calitate înaltă”, afirmă Nicolae Zaharia, expert în dezvoltarea afacerilor în cadrul Proiectului UE-PNUD „Energie şi Biomasă”. În acest sezon de încălzire, deja 100 de instituţii publice rurale au instalate centrale de încălzire cu biomasă, investiţii asigurate din fonduri europene.
Certificarea biocombustibililor solizi va fi obligatorie începând cu 1 ianuarie 2015. Ea va fi obligatorie pentru toţi producătorii de combustibil din biomasă solidă.

În ultimii trei ani, numărul producătorilor de brichete şi pelete a crescut de 5 ori, ajungând la 75. Producătorii existenţi de biocombustibil solid din biomasă dețin o capacitate totală anuală de producție de 120 de mii de tone. Această capacitate este mai mult decât suficientă pentru a acoperi necesitățile curente ale centralelor termice pe bază de biomasă instalate în instituțiile publice cu sprijinul financiar al Proiectului UE-PNUD „Energie şi Biomasă”. În aceste condiții există premize reale pentru creșterea numărului de centrale pe biomasă ce pot fi instalate în Republica Moldova.

Proiectul Energie şi Biomasă în Moldova este un proiect de 4 ani, implementat în 2011-2014. Bugetul total al proiectului este de 14.56 milioane Euro, acordați de Uniunea Europeană (14 mln Euro) și PNUD Moldova (560,000 Euro).

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *