Afaceri

Producătorii de fructe vor încerca să-și vânda marfa la un preț mai bun în extra-sezon

În speranţa de a câştiga mai mult, producătorii depozitează prunele în frigidere pentru a le comercializa în extra-sezon.

Petru Stratan spune că în acest an majoritatea frigiderelor sunt pline cu prune. În alţi ani se obţineau preţuri foarte bune în extra-sezon. „Toată lumea s-a orientat spre segmentul acesta de piaţă, dar nu cred că se va repetra situaţia din anul trecut, când preţul prunelor s-a majorat simţitor”, a spus Petru Stratan.

Potrivit directorului „Moldova-Fruct”, cea mai mare parte din prunele recoltate în Moldova sunt exportate în stare proaspătă. Prunele moldoveneşti sunt la mare căutare în Federaţia Rusă, Belarus şi Ucraina.

Vladimir Davidescu, producător din Cantemir, a obţinut o roadă de 8-10 tone de prune la hectar. Toată cantitatea va fi exportată. A cincea parte din recoltă va fi vândută acum, iar restul în extra-sezon. Producătorul a subliniat că piaţa internă nu poate face faţă cantităţilor mari de fructe şi, de aceea, cea mai mare parte din producţie este exportată.

Potrivit lui Vladimir Davidescu, producătorii autohtoni ar avea mai multe şanse să exporte produsele agricole în Uniunea Europeană dacă ar avea utilaje necesare de prelucrare. „Pasta de prune este la mare căutare printre consumatorii Uniunii Europene şi cei din Canada, iar pentru producerea acesteia este nevoie de utilaj costisitor, dar care credem că ar trebui să fie subvenţionat de către stat”, a adăugat producătorul.

Preţul unui kilogram de prune în acest an este de 3 lei la producător.
 
Sursa: ipn.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *