Prof. Petrișor Peiu: Cum a distrus Klaus Iohannis, în șapte ani, economia României
Analistul politic și profesorul Petrișor Peiu a explicat, într-un articol publicat în Gândul, felul în care președintele Klaus Iohannis, care a condus România.
Profesorul Peiu arată, cu cifre, că economia României a luat-o în jos în ultimii șapte ani. Analistul îl compară pe Iohannis cu liderul comunist chinez, Mao.
„Păi cam la fel își prostea și marele Mao poporul, cu promisiuni repetate că urmează un viitor luminos. Lesne putem observa că, după șapte ani sub bagheta lui „Mao” Iohannis, securitatea energetică a României a devenit exact contrariul: dacă în 2015 gazul rusesc importat reprezenta 2,4% din consumul țării, în 2016 deja ajungeam la 8-9% (sursa aici), iar în 2021 am ajuns ca 30% din consumul intern să fie acoperit de gazul importat de la Gazprom (sursa aici).
Hai să vă mai spun încă o dată să fie clar: timp de șapte ani, Mao al nostru ne spune același lucru, că lucrăm la independența energetică împreună cu partenerii noștri strategici americani, iar în timpul ăsta dependența țării de gazul rusesc a crescut de la 2,4% la 30% din consum și nu avem nicio investiție/participare americană reală în domeniul energiei! Pentru maestrul Virgil Popescu, o adăugire importantă: memorandumurile și pozele de grup de la întâlniri protocolare nu se pun la socoteală.
Dacă vorbim de energia totală produsă în această țară, aceasta a fost în anul 2015 de 26, 387 milioane de tone echivalent petrol, la care se adăuga un import de 11,33 milioane de tone echivalent petrol. Producția pe principalele resurse interne era astfel distribuită: cărbune -4,7 milioane de tone echivalent petrol, țiței- 3,9 milioane de tone, gaze naturale- 8,87 milioane tone echivalent petrol și energie electrică 5,1 milioane tone echivalent petrol.
Hai să vedem unde ne-a dus gloriosul regim Iohannis după șapte ani: o producție internă totală de doar 18,47 milioane de tone echivalent petrol, din care cărbune 3,2 milioane de tone echivalent petrol, țiței- 3,1 milioane de tone, gaze naturale- 7,2 milioane de tone echivalent petrol și energie electrică- 4,9 milioane de tone echivalent petrol:
În concluzie: în timpul regimului Iohannis am reușit să ne reducem producția internă de energie primară cu o treime, cu 46% s-a redus producția de cărbune, cu 23% cea de gaze naturale, cu 21% cea de țiței și cu 10% cea de energie electrică. Cert este că am ajuns și net importatori de energie electrică de vreo trei ani încoace.
Ca să fie și mai clar: România are la dispoziție cele mai mici resurse de energie din întreaga Uniune Europeană, doar 70 de Tjoule/locuitor/an. Deci, țara căreia Iohannis îi promitea securitate energetică din 2015 până în 2022 a ajuns, de fapt, cea mai săracă energetic din Uniune:
Rezultatul politicii lui „Mao” Iohannis este cam același cu cel obținut și de genialul cârmaci al chinezilor: distrugerea economei naționale și sărăcirea propriului popor. Astăzi, după șapte ani de mărețe împliniri ale regimului Iohannis, putem să tragem linie și să vedem unde ne-a adus soțul doamnei Carmen: avem cea mai mare creștere de prețuri industriale din Europa. Adică firmele din țara noastră trebuie să suporte cele mai mari scumpiri la materii prime și materiale!
Este astăzi o certitudine că, dacă cineva și-ar fi propus să ucidă întreaga noastră economie, nu ar fi găsit o rețetă mai bună decât cea aplicată de către guvernanții noștri: scumpirea nemăsurată a prețurilor produselor industriale, adică creșterea prețurilor pentru toate produsele autohtone, la poarta fabricii”, a scris Peiu.
Analistul a concluzionat amar: „Întocmai ca în exemplul cu marele său inspirator de la Beijing, Iohannis aruncă vina pentru situația unde ne-a adus regimul său pe alții. Și dacă aplaudacii lui Mao au găsit că vina aparținea „benzii celor patru” (Jiang Qing, soția lui Mao și cea care condusese Grupul Central al Revoluţiei, Zhang Chunqiao, lider de partid de la Shanghai, Wang Hongwen, sindicalist şi ofiţer politic important al Armatei Populare de Eliberare şi Yao Wenyuan, propagandist de partid), la fel și adulatorii președintelui nostru au descoperit că vina îi aparține ba lui Cioloș, ba lui Dragnea, ba lui Orban. În realitate, așa cum Mao îi patrona pe toți guvernanții chinezi, exact așa și Iohannis a patronat toate guvernele din 2016 încoace. El, cu mânuța lui Coldea, l-a pus premier pe Cioloș și el i-a numit miniștrii, el a modelat guvernele lui Dragnea cum a vrut, el l-a numit pe Orban și l-a schimbat cu Cîțu și tot el a inventat marea coaliție cu 70% în parlament. În toți acești ani de când e la putere, Iohannis a condus țara în fiecare zi așa cum a vrut și cum și-a dorit. Cu rezultatul care se vede de pe lună. Marea întrebare este, acum, dacă avem la București vreun Deng Xiaoping….”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
Cenzura nu face cinste.
Comentam pe aici sa impartasim idei si cunostinte.