Actualitate

Profesoara și elevul „sârguincios” sau Zina-Karabina Greceanâi și Ivan (cel groaznic) Ceban

Orașul, în această primăvară, înverzește cu multă chiverniseală. Vremea, când rece, când caldă, le dă de furcă copacilor și ierbii. Dar, să vezi minune!, azi mergi pe lângă un copac și el n-are nici frunze, iar mâine poate avea și flori.

Totuși, e trist când printre pomii verzi, pe ici-acolo, dați în floare, vezi câte o fizionomie neplăcută. Cele mai dese mutre, printre crengile copacilor, sunt cele ale doi (două) socialiști notorii: Zina-Karabina Greceanâi și Ivan (cel groaznic) Ceban. Ambii se uită urât spre noi, de parcă, treziți dintr-un somn adânc, supărați că li s-a stricat somnul, ne-ar reproșa: „Las-că vă arătăm noi!”.

Merg spre centru. De la Circ spre Gara Feroviară sau invers, văd aceleași fizionomii înspăimântătoare. Se derutează șoferii și se sperie copiii. Cele spuse mai sus nu mi-au venit mie în minte, ci mi-au fost sugerate de un băiețel de clasa întâi, care, privind la cei doi, a strigat: „Mamă, nu privi spre ei, că-s pirați. Nu vezi cum se uită, ca niște pirați?”.

Îmi amintesc de un premier, Vasile Tarlev, care s-a făcut celebru prin distrugerea Stadionului Republican. La un anumit moment de străluminare magică, acesta a spus că accidentele rutiere în oraș se întâmplă din cauza fetelor semiîmbrăcate de pe panourile publicitare. Adică, șoferii se uită la o asemenea minune și poc – drept în gard!

Cam așa se întâmplă și azi, când bieții șoferi sunt nevoiți să privească chipurile celor doi „pirați”. Se uită mai lung, nu reușesc să citească și… aterizează drept într-un stâlp. Așa s-a întâmplat recent în sectorul Râșcani, la o cotitură, când șoferul accidentat striga: „Măcar să nu afișați indivizi din ăștia pe la intersecții și colțuri de stradă! Puneți-i la întuneric, căci acolo le e locul!”

Avea dreptate bietul om, pentru că cei doi de pe panou seamănă doar frică și ură, stând cu ochii ațintiți spre orașul care de aproape 30 de ani se străduiește să scape de ciuma roșie. Zina-Karabina și vulturul Ivan spun că vor să ne „fericească”, dar, de fapt, ne scufundă în infernul rusesc.
Ei s-au trezit din somn și sunt mai activi, de când a venit la putere Putin al lor, căci de acolo vin banii lor electorali, și nu numai. Se uită Zina-Karabina, mijește cu un ochi în jos și altul spre est, și i se face dor de Siberia. Atât ea, cât și elevul ei sârguincios, Ivan Ceban, prin gura lui Dodon, consideră că tot spre CSI ne este drumul. Dar ei se înșală amarnic, căci românii basarabeni au văzut Europa și își doresc să fie parte din ea.

Alexandra Tănase  

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *