Ultima oră

Profesorii cer în stradă salarii mai mari. Premierul Leancă promite că va căuta bani

Dascălii sunt indignați că Guvernul vrea să le mărească numărul de ore, iar salariul să rămână neschimbat. O profesoară de limbă rusă dintr-un liceu din capitală a menționat pentru reporterul Politik.md că actuala guvernare trebuie să se țină de cuvânt și să majoreze salariile din 1 ianuarie 2015.
„Ne străduim să lucrăm cât mai multe ore, dar dorim și noi o recompensă pe măsură. Aș dori să am un salariu de cel puțin 5000 de lei, astfel încât să-mi pot ajuta și copii, dar și nepoții să-i bucur din când în când cu daruri”, susține profesoara.

Premierul Iurie Leancă a dat asigurări că Executivul va căuta soluţii pentru majorarea salariului profesorilor. Prim-ministrul a spus că aceste majorări nu vor viza doar pedagogii ci şi asistentele medicale, educatoarele de la grădiniţă şi bilbliotecarele.

"Sper că vom găsi resursele interne, vom comunica şi cu partenerii care ne susţin şi mizăm pe o atitudine responsabilă şi din partea sindicatelor. Noi vom veni cu o formulă care va schimba spre bine situaţia", a menţionat prim-ministrul, Iurie Leancă, citat de publika.

(Știre inițială) Dascălii ies în stradă pentru a cere salarii mai mari. Sute de profesori vor picheta astăzi, 8 aprilie, sediul Guvernului. Aceștia cer salarii mai mari cu 50 la sută. Membrii sindicatelor spun că vor protesta până când va fi creată o comisie guvernamentală pentru negocierea majorării salariilor.

Sindicaliştii sunt revoltaţi de faptul că autorităţile refuză să negocieze majorarea salariilor cadrelor didactice în contextul în care preţurile cresc. De asemenea, ei cer majorarea sporurilor la salarii pentru deţinătorii gradelor ştiinţifice, dar şi acordarea facilităţilor pentru tinerii specialişti, repartizaţi în câmpul muncii în instituţiile de către Ministerului Educaţiei.

Membrii sindicatului mai spun că profesorii vor intra în grevă, dacă nu le vor fi îndeplinite revendicările. Oficialii Ministerului Educaţiei au promis majorarea cu 15 la sută a salariilor din întâi octombrie 2014.

sursa: publika.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *