Prognoza meteo: vine un nou val de aer polar. Cât de frig se face, unde loveşte viscolul, ce ne aşteaptă în martie
De joi îşi vor face apariţia şi precipitaţiile, în general slabe, predominant sub formă de ninsoare, local şi temporar, în majoritatea regiunilor. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(AMN), regimul termic va fi apropiat de cel din intervalul precedent, în sudul şi sud-estul ţării, iar în restul teritoriului va scădea uşor în cursul zilei şi accentuat noaptea când, va fi ger.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 şi 6 grade, iar cele minime între -13 şi -3 grade, mai scăzute în nord, centru şi nord-est, până în jur de -20 grade. Până duminică, vremea se va răci şi va deveni deosebit de rece, geroasă în jumătatea de nord a ţării, iar în cursul nopţilor şi al dimineţilor şi în restul teritoriului.
Ninsori consistente
Conform prognozei, ANM, ianuarie şi februarie vor fi caracterizate de vreme rece şi ninsori consistente, în unele zone, iar prima lună de primăvară, martie, aduce temperaturi pozitive, dar şi ploi.
Ultimele două luni de iarnă vor fi caracterizate de o vreme în general rece, precum şi de intervale de timp cu precipitaţii excedentare sub formă de ninsoare, în anumite regiuni, în timp ce prima lună de primăvară va aduce, în mare parte, valori termice pozitive, dar şi ploi mai consistente îndeosebi în Maramureş, Oltenia, Transilvania şi Crişana, reiese din prognoza de specialitate, valabilă pentru intervalul ianuarie – martie 2017, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Zăpadă multă în Maramureş
În ianuarie, prima lună a anului 2017, temperaturile medii lunare ale aerului vor fi sub normalul perioadei local în regiunile nordice şi centrale, iar în restul teritoriului se vor putea situa în apropierea mediei climatologice.
Potrivit măsurătorilor de specialitate, media multianuală lunară pentru luna ianuarie este de—2,1 grade Celsius, luându-se în considerare parametrii monitorizaţi în intervalul 1981-2010. În ceea ce priveşte valorile termice medii, specialiştii ANM estimează, în perioada analizată, valori medii de temperatură de până la două grade Celsius în Dobrogea, respectiv de până la 1 grad Celsius, în Banat şi Moldova.
În rest, temperaturile vor oscila, în medie, între—3 şi zero grade. Cantităţile totale de precipitaţii se vor situa peste media climatologică pe arii extinse în jumătatea de vest a ţării, iar în rest vor fi apropiate de norme. Media multianuală a precipitaţiilor este stabilită la 33,6 litri/mp pentru luna ianuarie.
Cele mai mari cantităţi de precipitaţii sunt estimate în Maramureş — de până la 73 l/mp, Oltenia (până la 57 l/mp), Crişana şi Banat (până la 54 l/mp).
Frig în Transilvania
În februarie, temperaturile medii lunare ale aerului vor fi apropiate de media climatologică în cea mai mare parte a ţării, cu excepţia regiunilor nordice şi centrale, unde se vor putea situa sub media multianuală lunară, de—1 grad Celsius.
Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zonele Transilvaniei şi Moldovei (între—5 şi 0 grade), iar valori termice medii mai ridicate se vor consemna în Dobrogea şi Banat, şi vor fi cuprinse între 0 şi două grade Celsius. Precipitaţiile vor avea o tendinţă spre excedent, în centru şi, local, în vest, iar în celelalte regiuni vor fi apropiate de normele climatologice.
Media climatologică pentru luna februarie este stabilită la 31,6 l/mp. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii se vor consemna în Maramureş (până la 57 l/mp), Oltenia (55 l/mp), Banat şi Crişana (până la 50 l/mp), Transilvania şi Muntenia (până la 39 l/mp).
Martie vine cu ploi
Potrivit ANM, în prima lună de primăvară, temperatura aerului va avea valori medii lunare apropiate de normă în cea mai mare parte a ţării, posibil mai scăzute, local, în nord, centru şi vest. Media valorilor termice pentru luna martie se situează la 3,5 grade Celsius. Temperaturile medii vor fi cuprinse între—1 grad şi 5 grade Celsius, în Moldova, respectiv până la 7 grade Celsius, în Banat şi Oltenia. Pe de altă parte, cantităţile totale de precipitaţii se vor putea situa peste normele climatologice, stabilite prin măsurători la 38,3 l/mp, în cea mai mare parte a regiunilor.
În zona Maramureşului, cantităţile medii de precipitaţii ar putea ajunge la 60 l/mp, în Oltenia la 59 l/mp, iar în Transilvania şi Crişana — până la 54 l/mp şi în Banat, de până la 53 l/mp. Totodată, în Moldova cantităţile de precipitaţii sunt estimate între 24 şi 36 l/mp, iar în Dobrogea între 17 şi 39 l/mp. Estimările sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, şi au un grad de realizare de aproximativ 60%.