Proiectul Legii Bugetului pentru anul 2016. Care sunt beneficiarii
Printre marii beneficiari ai acestuia se numără ministerele economiei, transporturilor, justiției și cel al apărării. Cea mai severă reducere de fonduri o vor înregistra Fondul de Investiții Sociale, Fondul de Dezvoltare Durabilă, alocațiile pentru protecția mediului și domeniile științei și cercetării.
Potrivit proiectului de Buget pentru anul 2016 veniturile vor creste cu 11,1% până la 48,5 miliarde de lei, iar cheltuielile cu 13,6%, până la aproape 53 de miliarde, cu un deficit bugetar de peste 4 miliarde de lei, bani pe care guvernarea intenționează să-i obțină din granturi externe.
Potrivit unei note informative a Ministerului Finanțelor, cea mai mare parte a cheltuielilor, 17 miliarde de lei sau o treime din total, sunt destinate domeniului protecției sociale. Pentru învățământ au fost repartizate 9 miliarde, iar pentru sănătate –7 miliarde de lei.
Și bugetul armatei va crește cu circa 30 la sută, până la suma record de 600 de milioane de lei. Dar și așa Republica Moldova are cel mai mic buget destinat apărării dintre statele din Europa.
Vor crește cu peste 30% și sumele alocate pentru activitatea Parlamentului și Președinției. De asemenea în Buget au fost prevăzuți și 100 de milioane de lei pentru organizarea și desfășurarea alegerilor la funcția de Președinte al țării.
Printre marii beneficiari ai bugetului pentru 2016 se numără ministerele economiei, transporturilor și justiției, care vor primi de două ori mai mulți bani pentru proiecte din sectorul energetic, dar și pentru reparația și întreținerea drumurilor publice.
În același timp, mai puțini bani vor primi Ministerul Mediului, Academia de Științe, Fondul de Investiții Sociale și Fondul de Dezvoltare Durabilă.
O explicație a acestei reduceri este finalizarea implementării proiectelor finanțate de Fondul Provocările Mileniului.
Totodată, conform proiectului bugetului de stat, în anul 2016 economia Republicii Moldova ar urma să înregistreze o creștere ușoară – de 1,5%. Producția industrială ar urma să crească cu 2%, producția agricolă – cu 5 la sută, exporturile – cu 1%, iar importurile – cu 2%.
Sursa: radiochisinau.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!