Actualitate

Promo-LEX: Agitaţie electorală şi transportare organizată a alegătorilor

Printre acestea se numără dotarea insuficientă a secţiilor, agitaţiea electorală şi transportarea organizată a alegătorilor. Şeful Misiunii de Observare, Pavel Postica, a declarat la un briefing de presă că, totuşi, deocamdată, situaţia este mai bună în comparaţie cu primul tur de scrutin, când s-au înregistrat şi bătăi, transmite IPN.

În ceea ce ţine de dotarea insuficientă, Pavel Postică a menţionat că observatorii din teritoriu au raportat 19 astfel de cazuri, în care lipseau safeurile, iar buletinele de vot erau păstrate pe mese sau în sedii din imediata apropiere a secţiei de votare. De asemenea, în unele secţii nu a fost asigurată o iluminare adecvată, au existat probleme cu conexiunea la internet, iar într-un caz cabinele de vot erau amplasate în aşa fel, încât se încalcă secretul la vot.

Totodată, la mai multe secţii din Donduşeni, Basarabeasca, Ialoveni a fost sesizată transportarea organizată a alegătorilor. În alte 7 cazuri, în raioanele Donduşeni, Basarabeasca, Şoldăneşti, Ialoveni a fost raportată agitaţia electorală în favoarea unor concurenţi. De cele mai multe ori însuşi candidatul sub pretextul că a venit la vot, purta discuţii îndelungate cu alegători în nemijlocita apropiere de secţia de votare. De asemenea, s-a atestat prezenţa persoanelor neautorizate în secţii de votare din mai multe raioane, iar într-o secţie din capitală şi-au făcut apariţia câţiva deputaţi care nu au reşedinţa în acea circumscripţie.

Referitor la situaţia din satul Topala, raionul Cimişlia, unde a fost organizat un protest, Pavel Postica a declarat că situaţia este stabilă, protestatarii se mai află în preajma secţiei, dar nu mai blochează accesul alegătorilor în sediu. Un alt incident a avut loc la o secţie de votare din suburbia Băcioi, unde persoane dintr-un grup de 4 alegători, incluşi pe liste suplimentare, după ce au votat, au pus în urnă un singur buletin, încercând să le scoată pe restul în afara secţiei. În momentul în care preşedintele secţiei a încercat să intervină, aceştia l-au bruscat. În acest sens au fost sesizaţi oamenii legii.

Monitorizarea Alegerilor Generale Locale din 14 (28) iunie 2015 este desfăşurată de către Asociaţia Promo-LEX în cadrul Programului de Monitorizare a Proceselor Democratice. Misiunea de Observare se încadrează în activităţile desfăşurate de societatea civilă sub egida Coaliţiei Civice pentru Alegeri Libere şi Corecte.

IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *