Ca urmare, filmele comuniste erau difuzate printr-o vastă reţea cinematografică amplificată ulterior de forţa televiziunii.
Acesta a fost contextul care explică modalitatea cineaştilor de a promova comunismul: lipsă de convingere, arareori revoltă, dar întotdeauna lehamite. Vom încerca să înţelegem aceste filme într-o cheie justă, inclusiv cele la realizarea cărora am colaborat în anii ’80. Vom căuta să descifrăm tâlcul numitorului comun al acestora. Ne vom referi cu prioritate la majoritatea cineaştilor, nu la minoritatea de excepţie.
Neavând încotro, cineaştii au încercat să se adapteze la condiţiile date, optând pentru cel mai mic rău posibil, ales dintr-o infinitate de rele, nu doar din două precum în dictonul latin de duobus malis minus est semper eligendum.
Aşadar, în filmele româneşti minciuna era evidentă datorită falsităţii momentelor-cheie: conflictul, dialogurile, mizanscena şi interpretarea.
Cineaştii au încercat să saboteze mesajul ideologic comunist prin compromitere. Minciuna exagerată din mesajul narativ – receptată ca atare de către spectatori – a reprezentat o formă de sabotare involuntară a ideologiei. Uneori, însă, minciuna devenea voluntară şi neruşinată, având ca scop disimulat subminarea mesajului ideologic. Alteori, ea era rezultatul excesului de zel în obedienţă faţă de directivele politico-ideologice ale regimului. În situaţia hiperbolizării mesajului în cheie deliberat grosieră, acest exces de zel a avut un efect de bumerang datorită coabitării propagandei abuzive cu lipsa de talent sau de profesionalism. În asemenea circumstanţe, propaganda comunistă devenea anticomunistă.
Mesajul era exacerbat ca formă tocmai pentru a sublinia minciuna din conţinut. Cenzura nu avea niciun argument logic în faţa acestui tip de sabotaj. Sub ideala mască protectoare a propagandei, aceasta a fost preschimbată în antipropagandă. Poate că această interpretare e exagerată, dar e o certitudine faptul că milioane de kilometri de peliculă cinematografică de aparentă propagandă constituiau de fapt antipropagandă.
(Fragment din cartea în curs de apariţie „Infernul vândut ca paradis” a lui Sorin Ilieşiu)
