Economie

Proprietarii terenurilor agricole după traseul Rîbnița-Tiraspol vor primi 7,98 de mln. lei din fondul de rezervă

Plățile directe vor fi achitate de către Consiliul raional Dubăsari, după examinarea solicitărilor potențialilor beneficiari, în condiţii de transparenţă şi echitate şi în coordonare cu Cancelaria de Stat şi Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare. Mărimea plăţilor va fi de 1229,68 de lei per hectar. În acest scop, din fondul de rezervă al Guvernului, au fost alocate 7,98 de milioane de lei.

Terenuri agricole cu suprafața de 6494,80 ha, amplasate după traseul Rîbnița-Tiraspol, se află în proprietatea a 5561 de beneficiari rezidenți ai comunelor Cocieri, Coșnița, Doroțcaia, Molovata Nouă și Pârâta din raionul Dubăsari. Proprietarii nu le pot prelucra ca urmare a acțiunilor întreprinse de către reprezentanții structurilor de la Tiraspol, care le-au interzis accesul la aceste terenuri.

sursa: timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *