Atitudini

Prostia, marcă înregistrată

La Chișinău va activa un centru al limbii și literaturii moldovenești. Putem să-i felicităm pe comuniști cu o victorie, o victorie asupra rațiunii, științei și lingvisticii. Nu am de gând să mă lansez în dezbateri cu acești pseudo-patrioți. Este o vorbă: nu te certa cu proștii! Aceștia te coboară la nivelul lor și te doboară cu argumente prostești. Așa că nu mă las coborât la nivelul celor trei clase a domnului Muntean. Am doar câteva întrebării pentru domnii moldoveni, întrebări pe care le voi scrie în limba română, și sper că geniii noștri stataliști vor fi în stare să le traducă în „moldovenească” și să le înțeleagă.

1. Ce surse lingvistice, în afară de pseudo-dicționarul lui Vasile Stati aveți? Probabil știți că o informație este considerată credibilă doar după ce este adeverită de trei surse diferite.
2. Operele lui Varlaam, Dosoftei, Cantemir, Stere, Eminescu și Creangă vor fi oare studiate în acest centru? Dacă da, atunci v-ați ars, pentru că toți acești autori considerau că scriu în limba română.
3. Ce scriitori contemporani din Moldova cunoașteți, care susțin că scriu în moldovenească? Aș vrea să-mi numiți măcar unu.
4. De ce Ștefan cel Mare este îngropat la Putna, și nu la Bălți sau Tiraspol?
5. De ce nu schimbați și denumirea limbii ruse în limba sovietică, nu vă pare că ar fi mai potrivit și mai aproape de adevărul vostru istoric?
6. Ce alfabet are limba voastră inventată, latin, chirilic, runic? Sau poate domnul Stati s-a apucat de inventat și un alfabet nou, statalist și patriotic?
7. Care este ultima carte, în limba moldovenească, citită de voi?
8. Unde aveți de gând să vă trimiteți copiii la studii? Din câte știu, în școlile din Moldova se studiază limba și istoria românilor. Sau poate îi educați acasă cu dicționarul lui Stati și postul tv Rossia?

Sunt câteva simple întrebări retorice, la care dragii noștri moldoveniști vor refuza să răspundă. Pentru că acest centru nu are un alt scop decât să ațâțe și mai tare spiritele naționaliste de la noi. Așa că în timp ce țara va fi în continuare prădată de guvernanți și opoziție, poporul va tot încerca să facă diferența dintre moldovenească și română. Felicitări, tovarăși! Ați reușit să înregistrați prostia. Și știind câți proști avem prin târgul moldovenesc, sunt sigur că nu veți duce lipsă de susținători.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *