Protest cu câini, inclusiv unul mort, la Primăria Chişinău împotriva eutanasierii
Apărătorii maidanezilor au adus la primărie mai mulţi câini, inclusiv unul mort, pe care l-au pus la uşa instituţiei, ca dovadă a faptului că maidanezii sunt otrăviţi, relatează PRO TV Chişinău.
Protestarii sunt indignaţi de decizia lui Chirtoacă de a intensifica acţiunile de capturare a câinilor, după ce un copil, în vârstă de patru ani, a fost ucis de maidanezi în România, la Bucureşti.
Unii trecători se certau cu protestarii, apărând decizia primarului.
Decizia lui Chirtoacă prevede eutanasierea maidanezilor în cazul în care aceştia nu sunt revendiaţi în termen de zece zile. Purtătorul de cuvânt al primariei a declarat joi că deocamdată niciun câine nu a fost eutanasiat.
În urmă cu patru ani, un angajat al asociaţiei Spaţii Verzi a murit după ce a fost muşcat de un maidanez.
Primăria Chişinău a oferit un teren pentru construcţia unui adăpost. Acest proiect, în valoare de 30 de milioane de lei (peste 1,7 milioane euro), a fost iniţiat în 2010, dar stagnează din cauza lipsei de fonduri.
Autorităţile oraşului nu cunosc câţi maidanezi sunt în prezent în capitală, însă în urmă cu trei ani numărul acestora era aproximativ 20.000. Totuşi, Chirtoacă consideră că numărul maidanezilor s-a micşorat după ce a ordonat eutanasierea câinilor fără stâpân, în 2010.
"Câinele, sterilizat sau nesterilizat, oricum muşcă. Mai ales, dacă vorbim de haite, alcătuite din animale sălbatice, nu din animale de companie. Viaţa şi sănătatea copiilor, a locuitorilor oraşului, sunt mai importante", a declarat luni primarul Chişinăului.
Sursa: mediafax.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!