Actualitate

PROTEST în fața Guvernului: „Toți copii sunt egali”, așa au scandat părinții copiilor cu dizabilități care nu pot fi înscriși în clasa întâi

Într-o conferința de presă la IPN, directorul executiv al Centrului, Vitalie Meșter, a declarat că, deja de cinci ani, în școala auxiliară din Congaz părinții nu-și pot înscrie copiii în clasa întâi pe motiv că astfel de clase nu se mai constituie. Potrivit lui Vitalie Meșter, ministerul trebuie să intervină cu măsuri urgente, astfel încât să asigure accesul copiilor cu dizabilități și la învățământul primar.

Elena Stajila, director de program CAJPD, a comunicat că, la adresările părinților, ministerul oferă răspunsuri evazive. „Vrem să aflăm care este motivul neînmatriculării acestor copii. O altă situație care deranjează este că, la mijlocul anului școlar trecut, în această școală au fost înmatriculați câțiva copii, dar aceștia primesc studii în cadrul clasei a cincea. Deși primesc aceste studii conform planurilor individualizate, totuși procesul de învățământ trebuie să fie asigurat în cadrul clasei corespunzătoare vârstei”, a spus Elena Stajila.

Svetlana Bargan, părinte, spune că i s-a recomandat școala auxiliară, unde sunt logopezi, defectologi, psihologi, care să ajute copilul să vorbească, să citească, să scrie. Dar a aflat că școala nu mai înmatriculează copii în clasa întâi. Femeia spune că s-a pomenit într-o situație dificilă și nu are cum să-i asigure copilului educație la domiciliu.

Valentina Gardeievscaia, mama unui copil cu sindrom Down, crede că este nedrept să-și țină copilul acasă și că, doar încadrat în sistemul educațional, alături de alți copii, acesta poate obține o educație potrivită.

Dumitru Darea, consultant al avocatului copilului, a menționat că Oficiul Avocatului Poporului va monitoriza această situație și speră că autoritățile vor avea o explicație plauzibilă, iar ulterior se va ajunge la o soluție în interesul copiilor.

După conferința de presă, părinții s-au îndreptat la Guvern pentru a organiza o acțiune de protest. Aceștia au scandat: „Stop discriminarea!” și „Toți copii sunt egali!”, „Clasa întâi pentru toți” etc.

Sursa: ipn.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *