Social

(PROTEST) Părinţii mai vor o şansă: ,,MĂCAR 5 să le pună!”

Comisia Naţională de Examene s-a întrunit într-o şedinţă specială, în urma căreia se va decide soarta lucrărilor anulate de la bacalaureat.
Timp de o săptămână de la afişarea rezultatelor, elevii au avut ocazia să scrie o cerere în care să solicite audieri în faţa celor 20 de reprezentanţi ai agenţiei. La rândul lor, aceştia urmau să supună votului fiecare caz în parte. Însă acestea au fost doar promisiuni deşarte, spun părinţii.

,,Deja a treia oară suntem aici, în faţa Guvernului, venim de departe, suntem din Cimişlia, şi ne tot poartă cu promisiuni de pe o zi pe alta. Azi deja, după cum am înţeles, nu o să ne spună nimic, se întrunesc într-o şedinţă specială, dar noi nu cedăm, o să venim şi mâine. Suntem foarte indignaţi, nu ni s-a explicat nimic, de ce au fost anulate, pentru ce, noi bani nu am dat, suntem de la ţară, copiii noştri nici măcar cu telefoane nu au intrat. Măcar un 5 să le pună”, a declarat un părinte.

O parte din părinţi au scris mai multe scrisori la Parlament, fără a primi vreun răspuns.

,,Aşteptăm dreptate de la Dumnezeu deja, nu cred că mai au copiii noştri vreo şansă. Am fost etichetaţi drept needucaţi. O doamnă de la minister ne-a spus să ne ducem să prăşim, că ai noştri copii nu au dreptul să meargă la instituţii superioare, pentru ei sunt şcoli profesionale. Asta e discriminare”, a declarat o doamnă din Căinari.

Unii elevi prezenţi şi ei în faţa Guvernului se arată indignaţi şi nedreptăţiţi:
,,Să fi fost mâine alegeri parlamentare, ne puneau la toţi 10 şi 9, aşa nu mai suntem luaţi în seamă şi nici nu cred că vom fi”, a menţionat Irina, elevă a unui liceu din capitală.

Părinţii susţin că vor fi prezenţi şi astăzi la ora opt şi jumătate în faţa Guvernului în aşteptarea unei decizii pozitive, după cum li s-a promis la începutul săptămânii trecute.

Dacă decizia va fi una negativă, părinţii ameninţă că vor protesta în număr mai mare în faţa Parlamentului.

Natalia Turtureanu,
stagiară la TIMPUL

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *