Actualitate

Protestatarii lui Dodon și Usatîi anunță proteste de amploare în timp ce deputații vor fi în ședință. Chirtoacă amenință cu judecată dacă va fi blocată circulația

Tot pentru astăzi două formaţiuni politice, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) şi Partidul Politic Partidul Nostru (PPPN) au anunţat marşuri şi proteste de amploare în faţa Parlamentului, iar Primăria Chişinău şi-a declarat intenţia de a acţiona în judecată organizatorii acţiunilor de protest în cazul în care va fi periclitată din nou circulaţia pe strada principală a capitalei, Bulevardul Ştefan cel Mare.

Data convocării primei şedinţe a Parlamentului a fost anunţată în cadrul şedinţei Biroului Permanent al Legislativului din data de 8 octombrie 2015. Conform deciziei Biroului, la această ședinţă urmează să vină prim-ministrul Valeriu Streleţ cu informaţii privind situaţia social-economică din ţară, de asemenea se va raporta despre sistemul starea de lucruri din sistemul financiar-bancar, din sectorul energetic, dar și cu referire la alegerile generale locale din vara trecută.

Comunicatul oficial privind convocarea şedinţei Parlamentului anume astăzi a fost publicat abia la miezul nopţii din ajun.

În schimb, PSRM anunţă că formaţiunea, „împreună cu susţinătorii săi, va organiza joi, 15 octombrie, un marş de protest, sub lozincile: „Jos Alianţa!, Miliardele înapoi!, Hoţii la dubă!”. Marşul va finaliza la Parlamentul Republicii Moldova”.

Un anunţ similar a făcut PPPN. Potrivit formaţiunii, „manifestanţii se adună la ora 10.00 la Blocul Central ASEM (str. Bănulescu-Bodoni, 61), iar la ora 10.30 pornesc în marş spre Parlamentul Republicii Moldova, unde va avea loc un miting”.

În ajun, Primăria capitalei a distribuit o declaraţie de presă prin care îşi exprima îngrijorarea în legătură cu eventuala sistare repetată a circulaţiei pe bulevardul Ştefan cel Mare, precum, şi intenţia de a ataca în judecată organizatorii acţiunilor de protest, inclusiv pentru că „locuitorilor Chişinăului le va fi încălcat dreptul de a se deplasa pe străzile oraşului”.

„La data de 12.10.2015, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova a depus, în cancelaria Primăriei municipiului Chişinău o declaraţie prealabilă, prin care informează despre intenţia de a organiza, pe 15 octombrie 2015, în scuarul Parlamentului Republicii Moldova, o acţiune de protest. Totodată, organizatorii solicită redirecţionarea transportului public de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt şi sistarea circulaţiei pe artera principală a oraşului, pe data de 15 octombrie 2015, între orele 12.00 – 18.00”, se spune în declaraţia Primăriei.

În acest context, municipalitatea a făcut unele precizări.

„Acţiunea de protest planificată pentru data de 15 octombrie 2015, în forma anunţată de organizatori, cu sistarea circulaţiei transportului pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, încalcă Legea privind întrunirile. Or, în cazul oricăror acţiuni publice, inclusiv întruniri, organizatorul întreprinde toate măsurile necesare pentru a nu crea inconvenienţe disproporţionate participanţilor sau trecătorilor. Prin această acţiune, organizatorii vor periclita circulaţia transportului public, iar locuitorilor Chişinăului le va fi încălcat dreptul de a se deplasa pe străzile oraşului. Primăria municipiului Chişinău va depune o cerere de chemare în judecată, pentru a interzice desfăşurarea acţiunii de protest cu sistarea circulaţiei transportului pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt”, anunţă Primăria municipiului Chişinău.

sursa: ipn.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *