Urmărind presa din R. Moldova, din ultimul timp, se observă o acalmie generală, toate privirile stau îndreptate spre protestele fără precedent ce au loc în ultimele zile la București. Chișinăul a avut parte și el de proteste în ultimii ani, ceva similar cu ce se întâmplă în orașele României. Aceasta am văzut doar în timpul protestelor din aprilie 2009. Guvernul pare să nu înțeleagă că ieșirea spontană în stradă a segmentului activ din societate, împotriva unui regim politic „autist”, e că un stat nu poate conduce împotriva poporului. Păstrând paralela cu 2009, astăzi în România, o parte semnificativă a cetățenilor refuză să accepte ideea că PSD-ul a reușit să câștige alegerile parlamentare. Deși suntem frați mai mici, și în majoritatea problemelor suntem în urma fraților noștri mai mari, „experiența” noastră de după 2009 ar trebui să le dea de gândit celor care ies în stradă sau celor pe care îi simpatizează ei. Din păcate, oricât de oribil ar suna asta, dar cei, care au ieșit în Chișinău să protesteze împotriva comuniștilor lui Voronin, s-au trezit în câțiva ani că au adus la putere un regim mai nepopular, dar, în același timp, mult mai abil în a-și conserva puterea.
Același exemplu al Chișinăului și protestele din ultimii ani au arătat că regimul politic poate și are toate șansele să depășească momentul de criză dacă… face ce trebuie pentru a câștiga „democratic” alegerile.
Tonalitatea mesajelor din ultimele zile din România, care abundă în interjecții împotriva clasei politice ne arată că e departe ziua când energia populară se va transforma într-o forță politică capabilă să câștige puterea. Până la urmă, ce rost au toate aceste ieșiri în stradă dacă capacitatea de organizare politică este extrem de redusă? Cel mai probabil scenariu este că partidele de opoziție vor încerca să încalece valul protestatar pentru a obține voturi. În acel moment, întreaga energie a protestatarilor va începe să scadă, iar șansa unei revoluții este egală cu zero.
Aparent, fondul problemei este tentativa unui partid de a modifica unele legi pentru a scăpa de tot felul de probleme mai mulți membri. Despre acest pericol se discută de mulți ani, de ce totuși, a câștigat PSD-ul alegerile? Pentru că opoziția a dat dovadă de același „autism”, ea a fost convinsă că, dacă va urla în gura mare că pesediștii sunt corupți, oamenii vor forma pentru ei cozi la secția de vot. Asemenea lucru nu s-a întâmplat, iar PNL-ul, susținut inclusiv de președintele Iohannis, nu doar că a pierdut lamentabil alegerile, dar s-a făcut de râs. Paradoxal, dar anume aroganța PNL-ului și promovarea unor lideri „anticarismatici” a permis PSD-ului să câștige detașat alegerile. E foarte simplu să arunci găleți de zoi în adversari. Urmărim această bătălie de la Chișinău, care se află în glod de mai mulți ani, dar, în ziua scrutinului, cetățeanul simplu merge la vot dacă are cu cine vota, nu dacă un partid aruncă de zece ori mai multe mizerii în adversari. Până la urmă, această realitate e cât se poate de normală dacă acceptăm premisa că ambele state românești au o democrație la început de cale, iar cetățenii nu sunt încă gata să-și asume rolul de „putere suverană”. Nu trebuie să fii mare expert pentru a pricepe că discuțiile despre politică nu înseamnă nimic fără participarea politică și mersul la vot. Indignarea cetățenilor și comportamentul provocator al celor de la putere nu garantează că va avea loc o schimbare calitativă, pentru că puterea se câștigă mergând la vot, nu țipând în stradă. Ideea, că protestele „pun presiune” pe cei de la putere, e mai degrabă un mit, pe care opoziția are tot interesul să-l promoveze. Unica formă de presiune de care se teme puterea este implicarea cetățenilor în lupta „partinică” și participarea la alegeri. Altfel, rămânem blocați în ideea că avem pe cine da jos, dar nu avem pe cine pune sus, și ne vom zvârcoli într-un cerc vicios mult timp înainte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
