Ultima oră

Protestele din Bucureşti: urmări şi mize politice

În timp ce mii de oameni au protestat în strada împotriva Guvernului şi Preşedinţiei, PDL a luat poziţie şi a anunţat că îşi asumă reluarea procesului de elaborare a legii Sănătăţii, actul normativ retras din dezbatere vineri şi de la care au pornit manifestaţiile din întreaga ţară. Opoziţia nu a pierdut ocazia şi a cerut alegeri anticipate şi suspendarea preşedintelui.

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov şi SMURD au intervenit sâmbătă seară în Piaţa Universităţii, ocupată de circa 2000 de manifestanţi, care s-au ciocnit violent cu forţele de ordine.

Echipele medicale au intervenit pentru a oferi îngrijiri pentru 29 persoane lovite cu obiecte contondente, intoxicate cu gaze lacrimogene sau care au leşinat din cauza aglomeraţiei, spun surse medicale.

Alte 29 de persoane au fost reţinute de Jandarmerie.

Protestatarii ies în stradă, politicienii la televizor

În timp ce mii de oameni au protestat în strada împotriva Guvernului şi Preşedinţiei, PDL a anuntat că îşi asumă reluarea procesului de elaborare a legii sănătăţii, actul normativ retras din dezbatere vineri şi de la care au pornit manifestaţiile din întreaga ţară. Purtătorul de cuvânt al partidului, Sever Voinescu, a declarat că PDL este interersat de orice propunere in acest sens. Totodata, el a acuzat ca protestatarii din Capitala au fost instigati la violenţă.

"Credem că este incorect să se atribuie acestui proiect opţiuni pe care nu le avea, precum privatizarea serviciilor de urgenţă ori desfiinţarea SMURD. Aceste minciuni au avut rolul de a înspăimânta oameni greu încercaţi de criză şi de a specula dezgustător starea de neîncredere a românilor în politicieni", a declarat Sever Voinescu.

La rândul său, Opoziţia a profitat de amploarea protestelor din ţară şi a anunţat că cere alegeri anticipate, suspendarea preşedintelui, dar şi crearea unui pact naţional al forţelor politice pentru elaborarea unei legi a Sănătăţii.

Liderul PNL, Crin antonescu, a afirmat că PNL va cere actualei puteri pregătirea cât mai curând de alegeri anticipate, el apreciind că aceasta este "singura soluţie" pentru ca în anul 2012 "toate formele de nemulţumire publicvă să nu escaladeze".

De asemenea, Preşedintele PNL a declarat că va cere luni Biroului Politic al partidului şi aliaţilor din USL să aprobe strângerea de semnături şi dezbaterea publică privind proiectul de suspendare a preşedintelui.

Via Rfi

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *