Eveniment

Protestul șoferilor de maxi-taxi a creat confuzie la Chișinău

„Totul s-a produs spontan”

Protestul propriu-zis a avut loc ieri, 26 septembrie, iar locuitorii orașului l-au simțit pe pielea lor, după ce au așteptat în zadar zeci de minute microbuzele în stații. Deși părea o acțiune generală, pregătită din timp de toți cei 19 administratori de rută, greva transportatorilor i-a luat prin surprindere chiar și pe unii șoferi. Or, în prima parte a zilei unele microbuze mai circulau. „La noi toate microbuzele lucrează. Nu a acceptat nimeni greva”, ne-a declarat o angajată a companiei „Ruta-Prim” SRL. Pe de altă parte, reprezentanții altor firme de transport consideră că acțiunea de protest nu a fost bine pregătită. „Dimineața toate mașinile au ieșit pe rută, dar au lucrat până la orele 9-10. Am încercat să menținem ordinea, dar, din păcate, mulți șoferi au fost luați de valul protestelor. Totul s-a întâmplat într-un mod spontan. Nu suntem împotriva protestului, dar acesta trebuie organizat într-un mod civilizat, nu haotic”, a spus unul din mecanicii firmei „Auto-Rapid”, care deservește, printre altele, rutele 129 și 190. Potrivit unor zvonuri, unii șoferi care au continuat să circule au fost atacați cu pietre.


Șoferii de microbuze preferă să nu lucreze, decât să sufere pierderi

În lipsa microbuzelor, pasagerii au luat cu asalt troleibuzele și autocarele urbane. Directorul Regiei Transport Electric, Gheorghe Margoci, ne-a comunicat că a aflat târziu despre protest. La cele 259 de troleibuze care circulă zilnic prin Chișinău, au fost adăugate 21 de unități de transport, iar dacă protestul va continua, numărul troleibuzelor va crește.

Motorină mai ieftină sau prețul călătoriei majorat

Adevărul e că ieri nimeni nu știa cât va dura protestul șoferilor de microbuz. Administratorii de rute s-au întrunit la o ședință extraordinară la Direcția Transport pentru a discuta o serie de probleme, printre care majorarea prețului călătoriei și amenzile usturătoare pe care le primesc de la Inspectoratul Fiscal de Stat pentru neeliberarea biletelor. Ședința nu a dus la niciun rezultat, din care motiv administratorii au fost invitați direct la Primărie, la ora 16. „Neclaritatea asta ne-a pus într-o situație de prost gust pe toți. Așteptăm să ni se explice ce se va întâmpla cu prețurile care sunt astăzi și fac imposibilă situația de a lucra mai departe. Noi am propus două soluții: ori să primim motorină mai ieftină, ori să majorăm prețul de călătorie”, a declarat directorul companiei „Lunguscom” SRL, Iurie Plămădeală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *