PSD și PNL se bat pentru ciolanul de la ANRE. UDMR a fost eliminată din conducere. Salariul poate ajunge la 12.000 de euro pe lună.
Liderii UDMR sunt iritați că PNL vrea să obțină atât postul de președinte al Autorității Naționale pentru Reglementare în Energie (ANRE), cât și postul de vicepreședinte care era ocupat până acum UDMR , prin Zoltan Nagy-Bege.
Ca urmare, UDMR nu va participa la votul din plenul Parlamentului privind conducerea ANRE, a anunţat, senatorul Lorant Antal, citat de Agerpres.ro. Potrivit lui Lorant Antal, această poziţie a UDMR „nu are legătură cu funcţionarea coaliţiei de guvernare”.
„UDMR nu va participa la vot, considerăm că nu e nevoie să votăm şi noi şi să participăm la acel fenomen unde nu e nevoie de cunoştinţele, de specialiştii UDMR. A fost o comunicare clară, dar, pe acest subiect ANRE, PNL – PSD au decis să ia toate locurile, în speţă PNL a luat şi poziţia de vicepreşedinte şi un membru în Comitetul de reglementate”, a explicat senatorul.
Liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, a declarat că partidul nu va cere alt post: ”Nu vom cere niciun alt post, nu suntem vânători de posturi. Am luat această decizie politică de a nu participa la acest vot”, a transmis liderul deputaților UDMR.
Liberalii vor să îl instaleze în funcția de președinte al instituției pe George Niculescu, actual secretar de stat în Ministerul Energiei, iar în funcția de vicepreședinte pe senatorul Sorin Bumb.
În acest scenariu, UDMR pierde postul de vicepreședinte, iar Zoltan Nagy-Bege ar urma să fie doar membru simplu al Comitetului de reglementare.
UDMR-iștii îi acuză pe liberali că e a doua oară când încearcă să le ia un post, după o tentativă similară la numirile din Consiliul de Supraveghere al companiei cu capital de stat Hidroelectrica.
Atunci, PSD a cedat unul din locurile sale pentru ca Borbely Karoly, candidatul susținut de UDMR, să primească locul dorit.
Unul dintre modurile în care liderii UDMR ar urma să protesteze față de comportamentul liberalilor ar fi boicotarea ședinței din Parlament în care e programat votul pentru noii membri ai conducerii ANRE, potrivit surselor citate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!