CSI / Rusia

(Publicaţie rusă) Moscova plănuieşte de mult timp anexarea unor părţi ale Ucrainei

Potrivit acestor documente, transmise de cotidianul Novaia Gazeta, administraţia prezidenţială rusă a pus la cale un ghid "pas cu pas" de preluare a Crimeii şi a altor provincii din estul Ucrainei, în urmă cu mai mult de un an, relatează The Independent.

Astfel, biroul lui Puţin a redactat o "foaie de parcurs" despre cum ar putea captura Crimeea şi unele provincii estice, cu doar câteva săptămâni înainte de răsturnarea de la putere a preşedintelui ucrainean Viktor Ianukovici şi de începerea crizei ucrainene.

Potrivit documentelor care au ajuns la publicaţia rusă, Kremlinul l-a identificat pe Ianukovici că fiind "falit politic" şi a schiţat un plan prin care o "lovitură de stat" ar pune în mişcare evenimentele, ducând în cele din urmă la o expansiune a Rusiei.

Documentele au fost traduse din limba rusă în engleză şi ulterior publicate de Kiev Post, fiind prezentate biroului lui Vladimir Puţin între 4 şi 12 februarie 2014, deci cu câteva zile înainte de plecarea lui Ianukovici din fruntea Ucrainei.

Lui Viktor Ianukovici i se face o "evaluare peiorativă", deşi ulterior Rusia îl prezintă drept o victima a loviturii de stat şi singurul lider legitim al Ucrainei.

De asemenea, regiunile de graniţa ale Ucrainei – Donbas şi Dnepr, printre altele – sunt descrise drept "euroregiuni", care sunt "legitime din punctul de vedere al Uniunii Europene".

În documente se mai arată că Rusia ar trebui să instaureze relaţii directe cu teritoriile ucrainene unde există un sentiment electoral prorus, sugerându-se că susţinerea Moscovei pentru asemenea teritorii "va fi în mod evident o povara pentru buget în actuală situaţie".

"În perspectiva geopolitică, susţinerea ne va oferi un câştig nepreţuit – ţară noastră va primi acces la noi resurse demografice şi personal cu înalta calificare în sfera industrială şi de transport", mai arată documentele.

Totodată, acestea vorbesc şi despre nevoia unei destabilizări a "evenimentelor din vestul Ucrainei", astfel încât pentru o orientare prorusă a Crimeii şi a teritoriilor din estul Ucrainei fiind nevoie de crearea unor evenimente care ar conferi acestui proces "legitimitate politică şi justificare morală".

Documentele Novaia Gazeta, publicate marţi seară, vin în contextul în care un armistiţiu mult aşteptat pare că în sfârşit începe să se vadă în estul Ucrainei, odată cu începutul retragerii armelor grele de pe linia de front.

sursa: ziare.com

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *