Purtătorul de cuvânt MAE a fost dat afară după gafa cu harta
Pe coperta hărții care a fost dăruită ministrului de Externe german figura conturul hărții Franței în loc de cel al Germaniei. Harta a fost realizată de Agerpres, care și-a recunoscut public greșeala.
”În urma analizării modului în care s-a ajuns la acest regretabil incident, ministrul afacerilor externe a decis, în cursul zilei de ieri, eliberarea din funcţie a purtătorului de cuvânt al MAE, care a gestionat, în relaţia cu Agerpres, problematica materialului în cauză”, se arată în comunicatul MAE.
MAE a subliniat că purtătorul de cuvânt și-a asumat faptul că nu a verificat broșura înainte de a fi predată lui Frank Walter Steinmeier.
”Purtătorul de cuvânt al MAE şi-a asumat responsabilitatea neverificării integrale a broşurii respective înainte de a-i fi prezentată şefului instituţiei spre a fi oferită oaspetelui german”, a precizat MAE.
Incidentul a creat o situație delicată și a dăunat imaginea MAE, motiv pentru care ministrul Afacerilor Externe a dispus măsura eliberării din funcţie a purtătorului de cuvânt.
”Situaţia creată, complet regretabilă, nu a afectat conţinutul substanţial şi atmosfera pozitivă a vizitei demnitarului german în România, şi nici fondul relaţiilor româno-germane”, se mai arăta în documentul citat.
Sursa: Romanialibera.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!