Procurorul general al Ucrainei, Andrii Kostin estimează că ”50.000 de civili probabil au fost ucişi” în Ucraina de la începutul războiului rus, relatează BFMTV.
„În acest stadiu, putem dovedi că cel puţin 7.497 de civili, inclusiv 416 copii, au fost ucişi”, a declarat procurorul general postului francez.
„Înţelegem că, având în vedere că un număr mare de teritorii ucrainene care nu se află sub controlul nostru, de exemplu Mariupolul, vorbim de zeci de mii de victime”, a mai adăugat el.
De asemenea, Andrii Kostin a mai anunţat că, de la începutul războiului, declanșat de Rusia la 24 februarie 2022, autorităţile ucrainene au ”înregistrat peste 36.000 de crime de război”.
Multe dintre aceste crime au fost documentate, inclusiv masacrul de la Bucea sau din satul Zaliznîcine.
„Acest lucru arată acelaşi tip de comportament al agrsorului pe care l-am văzut de la eliberarea regiunii Kiev, când lumea întreagă a descoperit crimele agresorului rus”, a declarat el.
Procurorul general ucrainean subliniză că poziţia Kievului este clară. ”Orice crimă de război comisă de către Rusia pe teritoriul Ucrainei trebuie să fie stabilită, iar orice vinovat pedepsit. Majoritatea acestor crime au legătură cu crime în masă, torturi, violuri şi tratamente inumane la care sunt supuţi cetăţenii noştri” denunţă Andrii Kostin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!