Opinii și Editoriale

Puterea trece, scrisorile ramn

Scriam odata, dupa o zi in care citisem cateva zeci de scrisori venite de la cititorii nostri, ca in urma unui asemenea exercitiu ma simt stoarsa de puteri si impovarata de problemele intregii omeniri. Probleme pe care, din pacate, noi, jurnalistii, nu avem cum sa le rezolvam…

Mi-am zis atunci ca, probabil, aceasta deznadejde nationala se explica prin faptul ca la guvernare se afla un regim criminal, al carui singur scop e sa-si fidelizeze alegatorii – printr-un populism cinic, pigmentat cu mici sau mari actiuni de mituire a unor „alesi”. Cum ar fi cele sase apartamente, „desecretizate” luni de actualul Guvern, pe care cabinetul Tarlev le-ar fi oferit unor apropiati de-ai fostului presedinte.

Apropo, s-ar putea ca, atunci cand deciziile cu pricina vor fi facute publice pana la capat, sa zicem cu totii ca in anumite privinte Guvernul a procedat corect – TIMPUL a scris despre mizeria in care locuia, la peste 90 de ani, deja regretatul Artist al Poporului Victor Gherlac. Dar asta e alta poveste…

Astazi, iarasi am citit scrisori. Ma simt la fel de impovarata si neputincioasa. Pentru ca nedreptatea nu s-a sfarsit odata cu sfarsitul (?) comunismului in Moldova. Lumea e la fel de nedreptatita, iar noua Putere – ca orice Putere, de altfel – nu reuseste sa examineze fiecare caz in parte. Probabil, prea multe sunt problemele si prea mare viteza… automobilelor din care e privita lumea.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *