Actualitate

Putin a semnat decretul care cutremură toată lumea. Iată ce prevede acesta

Moscova este preocupată, potrivit documentului, de ‘pretenţiile teritoriale ale unor state străine şi corporaţii internaţionale asupra resurselor strategice din zona arctică şi Orientul Îndepărtat rus’, pericolul infiltrării de peste graniţă a reprezentanţilor serviciilor de informaţii străine şi unor terorişti, precum şi la posibile focare de tensiune în spaţiul CSI (Comunitatea Statelor Independente).

Pentru a spori eficienţa activităţii de frontieră, Rusia va creşte capacităţile operaţionale tehnice ale forţelor sale de grăniceri, prin conlucrarea acestora cu Serviciul Federal de Securitate (FSB), Ministerul de Interne, Garda Naţională (Rosgvardia) şi alte organisme de supraveghere.

În decembrie 2017, şeful FSB, Aleksandr Bortnikov, a declarat că, în ultimii cinci ani, în Rusia au fost condamnaţi 137 de ofiţeri de informaţii ai unor servicii secrete străine şi agenţi ai lor. ‘Agenţiile de informaţii străine continuă încercările de a pătrunde în toate sferele de activitate ale statului nostru. Fireşte, aceasta întâmpină o ripostă din partea contrainformaţiilor ruse’, a spus el. Tot atunci Bortnikov a mai spus că, în 2017, au fost dejucate 23 de atentate pe teritoriul Federaţiei Ruse, iar în ultimii doi ani mai mult de 200 de persoane au avut interdicţie de a părăsi ţara, întrucât voiau să se alăture unor grupări teroriste din străinătate, conform aceluiaşi portal.

Sursă: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *