Putin aprobă crearea de centre de pregătire militară cu Belarus
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin a aprobat propunerea guvernului său de a semna un acord cu Belarus privind înfiinţarea şi funcţionarea unor centre comune de instruire militară, potrivit unui ordin emis marţi de dictatorul rus, transmite EFE și Agerpres.
Putin a dat instrucţiuni Ministerului rus al Apărării să iniţieze negocieri cu omologul său belarus cu participarea Ministerului de Externe şi să semneze un acord de înfiinţare a unor astfel de centre.
Astfel, potrivit proiectului de acord, centrele sunt destinate să îmbunătăţească abilităţile de luptă ale personalului militar rus şi belarus.
În cadrul acestor centre, accentul se va pune pe antrenamentul de luptă în comun, schimbul de experienţă în utilizarea armelor, echipamentelor militare şi speciale, între altele, precum şi pe ”unificarea pregătirii de luptă a forţelor armate” ale celor două ţări.
Menționăm că Belarus a aprobat deja aceste planuri ale Rusiei.
La ora actuală este în curs de derulare un exerciţiu comun ruso-belarus pentru aviaţia tactică, iar marţi a început un altul al Statului Major în care va fi testată planificarea operaţională comună.
În luna octombrie 2022, aliatul fidel al lui Putin, Aleksandr Lukaşenko, a anunţat crearea pe teritoriul ţării sale a unei grupări militare comune cu Rusia.
Potrivit Ministerului Apărării din Belarus, componenta rusă a grupării regionale comune va fi formată din cel puţin 9.000 de soldaţi, 170 de tancuri, 200 de maşini blindate şi până la 100 de piese de artilerie şi mortiere cu un calibru mai mare de 100 mm.
Autorităţile ucrainene, care îl acuză pe Lukaşenko de complicitate cu Moscova, exclud pentru moment un atac de pe teritoriul belarus, aşa cum a avut loc la începutul campaniei militare ruse în Ucraina, ordonată de Putin la 24 februarie 2022.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
In sfarsit vad si eu o poza cu doi fosti sefi de stat !