CSI / Rusia

Putin atacă politicile economice ale SUA: “Trăiesc ca un parazit pe spinarea economiei globale”

Declaraţia premierului rus intervine în condiţiile în care preşedintele Barack Obama a anunţat un acord între liderii Congresului pentru ridicarea plafonului de îndatorare la cel puţin 2.100 de militarde de dolari, ceea ce permite SUA să evite intrarea în incapacitate de plată, o evoluţie ce ar putea avea efecte grave asupra economiei globale. Rezoluţia de ridicare a plafonului de îndatorare urmează să fie votată, luni, în Congres, cu câteva ore înainte de expirarea termenului-limită.

Adresându-se unei tabere politice a tineretului rus, Putin a declarat că SUA există pentru a-şi adânci îndatorarea bazându-se pe credit. America "trăieşte dincolo de mijloacele ei, taxând economia globală cu problemele ei şi trăind ca un parazit, pe spinarea economiei globale şi a monopolului pe care îl are dolarul", a spus Putin.

Pe de altă parte, premierul rus a recunoscut că, în actuala situaţie, Statele Unite au luat o decizie "echilibrată", pentru că o posibilă incapacitate de plată ar fi afectat economia globală, ceea ce "n-ar fi fost bine deloc", a conchis şeful guvernului rus.

La 11 iulie, Vladimir Putin a acuzat Statele Unite de huliganism, referindu-se la eforturile guvernului american de a-şi uşura problemele financiare injectând în economie sute de miliarde de dolari.

"Mulţumesc lui Dumnezeu, noi nu tipărim o rezervă de bani, dar ei ce fac? Ei se poartă precum huliganii, dând drumul la tiparniţă şi împrăştiindu-i (banii – n.r.) în întreaga lume, uitând de principalele obligaţii ce le revin", a declarat Putin, la o reuniune a experţilor economici la Academia rusă de Ştiinţe.

Comentariile lui Putin interveneau după ce, până la 30 de iunie, Rezerva Federală americană cumpărase obligaţiuni de trezorerie în valoare de 600 de miliarde de dolari.

Autorităţile ruse au declarat în repetate rânduri că doresc să fie stabilit un coş de valute, în care să fie inclusă şi rubla, care să înlocuiască dolarul ca principală rezervă valutară, deşi majoritatea analiştilor spun că un obiectiv mai realist al Rusiei ar fi ca rubla să devină rezervă monetară regională pentru spaţiul CIS (Comunitatea Statelor Independente, organizaţie ce include fostele republici sovietice cu excepţia balticilor şi a Georgiei).

Sursă: Newsin

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *