Putin confirmă că este în desfășurare o nouă contraofensivă ucraineană
Joi, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin a admis că armata ucraineană a lansat o nouă contraofensivă în regiunea Zaporojie din sudul Ucrainei, susţinând însă că până la ora actuală aceasta a eşuat la fel precum cea lansată de Kiev la începutul lunii iunie, în timp ce responsabili militari ucraineni vorbesc despre succese tactice şi înaintări graduale reuşite de trupele Kievului pe frontul de sud odată cu intrarea contraofensivei într-o nouă fază.
În declaraţii acordate televiziunii publice ruse, Putin a susţinut că ”inamicul nu a avut succes pe niciunul din sectoarele frontului”. ”Toate încercările contraofensivei au fost respinse. Inamicul a fost respins cu mari pierderi”, a afirmat Putin, citat de agenţia EFE.
Potrivit acestuia, Kievul ar fi pierdut în ultimele 24 de ore peste 200 de soldaţi numai în atacul de la sud de oraşul Orehovo (Orihiv), unde armata ucraineană a lansat miercuri un atac major pe una dintre axele contraofensivei.
”Din păcate, şi noi am suferit pierderi. Dar diferenţa este colosală. Am suferit de zece ori mai puţine (pierderi) decât adversarul”, care a folosit ”un mare număr de blindate”, aproximativ 50, dintre care 39, inclusiv 26 de tancuri, au fost distruse, aproximativ 40% dintre aceste echipamente fiind distruse de aviaţia rusă, iar restul de armele antitanc ale infanteriei, a mai spus Putin.
Atacul puternic lansate miercuri de armata ucraineană în provincia Zaporojie ar putea fi însă punctul de inflexiune al contraofensivei ucrainene declanşate pe 4 iunie, care în tot acest timp a întregistrat doar înaintări minore ce s-au măsurat de-a lungul liniei frontului mai mult în metri decât în kilometri, cu preţul unor pierderi semnificative de echipamente (inclusiv tancuri şi blindate occidentale) şi în rândul trupelor ucrainene lipsite de sprijin aerian şi care au de trecut obstacole majore constând în linii defensive ruseşti fortificate şi protejate de câmpuri de mine.
Prin acest atac armata ucraineană urmăreşte mai multe obiective, respectiv recuperarea controlului asupra centralei nucleare Zaporojie şi înaintarea către Marea Azov pe axa Orehovo-Melitopol pentru a tăia coridorul terestru at trupelor ruse către Crimeea.
Potrivit oficialilor ucraineni, trupele lor au obţinut deja mici câştiguri în înaintarea pe această axă. ”Au succese tactice, se instalează în tranşee pe frontierele atinse şi conduc acţiuni de recunoaştere asupra zonelor de continuare a acţiunilor”, a declarat Mikola Urşalovici, ofiţer de al Gărzii Naţionale ucrainene, citat de CNN.
Bloggeri militari ruşi au confirmat că trupele ucrainene au reuşit unele înaintări la nord-est de satul Robotine, pe axa Orehovo-Melitopol, şi s-au fixat în prima linie de apărare a trupelor ruse pe care au străpuns-o în trei secţiuni ale liniei frontului, dar evoluţia frontului este dinamică, armata rusă conducând contraatacuri care pe alocuri împing înapoi trupele ucrainene.
În această contraofensivă revigorată armata ucraineană a angajat mii de soldaţi suplimentari menţinuţi până în prezent în rezervă, semnalând astfel o nouă fază a operaţiunii. Aşteptând să vadă dacă evoluţiile pe front vor fi sau nu favorabile, responsabilii armatei ucrainene evită să ofere detalii, afirmând doar că operaţiunea avansează gradual.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a vorbit săptămâna trecută despre un posibil nou impuls în desfăşurarea contraofensivei, afirmând că armata sa se ”apropie de momentul în care acţiunile relevante se pot intensifica, întrucât deja trecem de unele zone minate”.
Dincolo de luptele desfăşurate la sol, Rusia îşi continuă atacurile cu drone şi rachete asupra ţintelor ucrainene din spatele liniei frontului, în profunzimea teritoriului. Ministerul rus al Apărării a transmis astfel joi că a lovit aerodromuri, centre de comandă şi depozite de arme occidentale, în atacuri efectuate miercuri după-amiază şi în noaptea următoare.