Putin declară că Occidentul orchetrează un război împotriva Rusiei și i-a îndemnat pe ruși la ”victorie”
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin a declarat marţi, 9 mai, că lumea se află în prezent într-un punct de cotitură şi a acuzat ţările occidentale că orchestrează un război împotriva Rusiei, înainte de a-i îndemna pe ruşi la ”victorie”, în timpul paradei militare din Piaţa Roşie de la Moscova cu prilejul Zilei Victoriei împotriva Germaniei naziste, informează AFP şi Agerpres.
”Astăzi, civilizaţia se află din nou la un punct de cotitură. Împotriva patriei noastre a fost din nou declanşat un adevărat război, însă noi vom învinge terorismul internaţional, îi vom apăra şi pe locuitorii din Donbas, ne vom asigura securitatea”, a declarat preşedintele rus.
De asemenea, Putin a susţinut că Rusia vrea ”un viitor paşnic şi liber”, şi că pentru ea ”nu există popoare inamice nici în Vest, nici în Est”.
În discursul său, președintele rus a calificat drept ”crimă” distrugerea memorialelor înălţate în cinstea soldaţilor sovietici şi ”o bătaie de joc la adresa actelor lor de eroism”, ”un revanşism al celor care pregăteau în mod cinic şi făţiş o nouă campanie împotriva Rusiei, celor care au adunat pentru aceasta răul neonazist din întreaga lume”.
Dictatorul rus a afirmat că ”scopul adversarilor Rusiei este să obţină destrămarea şi distrugerea ei, să anuleze total rezultatele celui de-Al Doilea Război Mondial, să submineze sistemul global de securitate şi al dreptului internaţional, să sufoce centrele de dezvoltare suverane”.
Vladimir Putin a declarat că ”Rusia se mândreşte cu toţi participanţii la operaţiunea militară specială din Ucraina” şi că de ei ”depinde viitorul statalităţii ruse şi securitatea ţării”.
În context, acesta a subliniat că Rusia îşi aminteşte de faptul că toate popoarele Uniunii Sovietice au contribuit la victoria împotriva fascismului în cel de-Al Doilea Război Mondial.
”Este foarte important că astăzi, aici, la Moscova, s-au reunit lideri din Comunitatea Statelor Independente, văd în aceasta o atitudine de mulţumire pentru eroismul predecesorilor noştri, care s-au adunat împreună şi au învins împreună”, a declarat Putin.
Potrivit lui Putin, ”orice ideologie de supremaţie este prin natura ei dezgustătoare, aducătoare de moarte şi criminală”. El a subliniat că elitele occidentale ”continuă să-şi declare exclusivitatea, îi asmut pe oameni şi dezbină societatea”.
El a afirmat că poporul Ucrainei a devenit ”ostaticul loviturii de stat şi al planurilor Occidentului”.
Vladimir Putin şi-a încheiat discursul de 10 minute din timpul paradei cu strigătul ”Ura!” pentru Rusia şi victoria ei. ”Pentru Rusia, pentru forţele noastre armate nobile, pentru Victorie, ura!”, a declarat el.
După parada militară din Piaţa Roşie, Putin a discutat cu comandanţii militari prezenţi la festivităţi, iar apoi, însoţit de preşedinţii kazah, kîrgîz, tadjic, turkmen şi uzbec, precum şi de premierul armean, a depus o coroană de flori la Mormântul soldatului necunoscut de lângă Kremlin.
Anul acesta, componenta aviatică a paradei militare a fost anulată, precizează TASS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!