ActualitateCSI / RusiaExterne

Putin declară că Occidentul „vrea să omoare” jurnaliști ruși: „Au trecut la teroare”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin a declarat luni că serviciile de informații au dejucat „un complot occidental” pentru uciderea unui cunoscut jurnalist rus, relatează Reuters.

„În această dimineață, Serviciul Federal de Securitate (FSB) a stopat activitățile unui grup terorist care plănuia să atace și să omoare un celebru jurnalist de televiziune rus”, a menționat Putin.

„Au trecut la teroare, la pregătirea uciderii jurnaliștilor noștri”, a adăugat el.

Putin nu a venit însă cu nicio dovadă în sprijinul acestor acuzații. Reuters nu a putut verifica această informație.

Agenția de presă de stat Interfax a relatat că membrii unui grup naționalist au fost reținuți de autoritățile ruse și că acest grup, care acționa la ordinele spionilor ucraineni, complota să-l omoare pe jurnalistul rus Vladimir Soloviev.

Totodată, Putin a mai menționat că Occidentul încearcă să distrugă Rusia din interior, dar că astfel de încercări vor eșua. El a adăugat că Agenția Centrală de Informații (CIA) din SUA conduce încercările de a submina Rusia și consiliază guvernul ucrainean.

Putin, care a pus în mișcare o uriașă mașinărie de propagandă pentru a ascunde poporului rus adevărul despre ceea ce se întâmplă în Ucraina, susține că organizațiile de presă străine și rețelele sociale sunt folosite de Occident pentru a inventa provocări împotriva forțelor armate ale Rusiei. Asemenea acțiuni, a continuat el, ar trebui oprite.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *