Putin face demonstraţii de forţă: a îndoit o tigaie cu mâinele goale

La 58 de ani, premierul rus, îmbrăcat în pantaloni de culoare bej şi cămasă în dungi de culoare deschisă, a făcut demonstraţii de forţă în faţa a mii de tineri patrioţi, aflaţi la o tabără de vară la 230 km distanţă de Moscova.
Fotografii de la evenimentul de luni arătă cum Putin încearcă să zdrobească cu mâinile goale, în faţa tinerilor admiratori, o tigaie, deşi nu este clar dacă acesta reuşeşte, în cele din urmă, să-i modofice forma.
"Sunt foarte bucuros să fiu aici, la Seliger, împreună cu voi, întâi de toate, pentru că această întâlnire este organizată cu sprijinul partidului Rusia Unită şi mişcării de tineret. Sunt foarte bucuros să văd tineri care gândesc şi simt la fel ca noi", le-a spus Putin susţinătorilor săi.
O alta imagine arată cum Putin urcă un perete artificial de alpinism, fără echipamentul de siguranţă. Putin însă a sărit de pe perete înainte de a ajunge în partea de sus, mormăind ceva în glumă despre laşitate.
În cadrul aceluiaşi evenimet, Putin le-a vorbit tinerilor despre SUA, că ar fi un parazit al economiei mondiale, care afectează bunăstarea celorlalte state.
Totuşi, şeful guvernului rus a admis că soluţia pentru care s-a optat în Statele Unite este o decizie "echilibrată", având în vedere că intrarea în incapacitate de plată ar fi afectat economia globală, ceea ce "nu ar fi fost deloc bine" a concluzionat Putin.
Timpul.md