Putin îi cere lui Erdogan sprijinul să exporte cereale ruseşti, dar refuză relansarea acordului
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin i-a cerut miercuri, 2 august, sprijinul omologului său turc Recep Tayyip Erdogan să exporte cerealele ruseşti şi să ocolească astfel, de facto, sancţiunile impuse de Occident, însă refuză să relanseze acordul sub egida Ankarei care permite exportul cerealelor ucrainene, relatează Hotnews.ro.
„Având în vedere nevoile de hrană ale ţărilor celor mai nevoiaşe, opţiuni sunt în curs de elaborare pentru a permite livrări de cereale ruseşti (…). Există o voinţă de cooperare în domeniu cu Turcia”, anunţă într-un comunicat Kremlinul, rezumând conţinutul declaraţiilor lui Vladimir Putin.
Refuz de a relansa acordul
În pofida unor cereri repetate ale Turciei şi ONU, Rusia a refuzat să prelungească, în iulie, Acordul de la Istanbul din iulie 2022 care permitea Ucrainei să-şi exporte cerealele la Marea Neagră.
Kremlinul consideră că prevederile Acordului de la Istanbul care permit exporturi ruseşti de cereale şi îngrăşăminte nu au fost puse niciodată în practică.
Vladimir Putin şi-a reiterat miercuri, într-o convorbire la telefon cu Recep Tayyip Erdogan, refuzul de a relansa acest acord.
La sfârşitul lui iulie, preşedintele rus a promis să livreze mai multor ţări africane, în mod gratuit, cereale ruseşti, în pofida sancţiunilor care paralizează – de la începutul invaziei Ucrainei – transportul maritim din şi către Rusia.
Infrastructuri portuare ucrainene bombardate
În paralel, Rusia bombardează de-acum şi infrastructuri portuare necesare în exportul cerealelor ucrainene – atât la Marea Neagră, cât şi la Dunăre.
Un semn al dezacordurilor lor în aceste dosare este faptul că preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a sunat miercuri pe omologul său rus Vladimir Putin cu scopul de a evita „orice escaladare a tensiunilor în Războiul dintre Rusia şi Ucraina”.
Recep Tayyip Erdogan a subliniat că Acordul de la Istanbul – îngropat de Kremlin – este „un pod către pace”.
În pofida diferendelor din ultimii ani, Erdogan şi Putin şi-au lăudat capacitatea de a găsi compromisuri.
Însă Turcia pare că s-a distanţat, în ultimele săptămâni, de Rusia.