CSI / Rusia

Putin în vizită la Lukaşenko – pentru ca „jocul acestuia cu Europa să nu meargă prea departe”

În Belarus vine şi premierul rus Dmitri Medvedev, informează „Belaruski Partizan”.

Ordinea de zi prevede adoptarea bugetului „statului unional”, aprobarea programului de acţiune concertată în domeniul politicii externe şi discutarea rezultatelor cooperării comerciale şi economice.

Anterior, Lukaşenko a anunţat că va discuta cu Putin problemele de securitate ale celor două ţări.

Laurynas Kaschyunas, analist al Centrului lituanian pentru Studii Est-Europene, într-un interviu pentru Delfi a sugerat că Putin soseşte la Minsk pentru a nu pierde controlul asupra situaţiei.

„Ridicarea sancţiunilor (în cazul Belarus) a întărit poziţia lui Lukaşenko în raport cu Putin … Sosirea lui Putin ar putea fi cauzată de dorinţa de a nu pierde iniţiativa şi să nu lase ca jocul lui Lukaşenko cu Europa să meargă prea departe”, – a spus Kaschyunas.

„Trebuie să avem în vedere faptul că toate întâlnirile lor cu privire la proiectele de integrare sunt o continuă tranzacţie de vânzare-cumpărare. Lukaşenko mai vinde ceva din suveranitatea Belarus, dar vinde câte puţin, ca să-i rămână şi lui „cât să trăiască”. Desigur, totul se reduce la faptul că Belarus are nevoie de împrumuturi, livrări constante de energie, piaţă pentru produsele sale etc „, – a spus Kaschyunas.

Politologul consideră că structural „Belarus este total dependent de Putin”, şi, în ciuda problemelor din Rusia, Moscova va continua să subvenţioneze Belarus. „S-a întâmplat ca în Rusia să fie foarte greu, şi totuşi a continuat să subvenţioneze Belarus. Aceasta este mentalitatea statului imperial” – spune Kaschyunas.

Şi problema bazelor ruseşti în Belarus se referă la acel proces de „vânzare-cumpărare”: „Dacă oferta este bună, Lukaşenko va fi de acord şi vor existabaze militare ruse în Belarus”, conchide analistul. 

sursa: paginaderusia.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *