CSI / Rusia

Putin ”le interzice oficialilor să demisioneze ca să nu lase impresia vreunei înfrângeri”

”În plan privat, se pare că mulți oficiali ruși se arată extrem de sceptici în privința războiului”. afirmă Ministerul britanic al Apărării.

Potrivit unor declarații din Regatul Unit, Rusia le-a interzis propriilor săi oficiali de rang înalt „să lase cumva impresia unei înfrângeri”.

De asemenea, oficialul britanic susține că membri ai puternicei Administrații Prezidențiale li s-a interzis să demisioneze în timpul „operațiunii militare speciale”, care continuă, relatează The Independent citat de Rador.

Într-un mesaj de ultimă oră al serviciilor (britanice) de informații, transmis pe Twitter, ministerul a făcut următoarea declarație: „În plan privat, mulți oficiali se arată extrem de sceptici în privința războiului, ei confruntându-se și cu o anume încordare, date fiind neînțelegerile apărute printre cadrele din război. Interdicția ar urma să aibă consecințe grave, întrucât demisionarii ar putea fi puși sub acuzare”.

„Fiind deopotrivă conștiente de vidul pe care l-ar lăsa demisonarii, autoritățile încearcă totodată să excludă orice impresie de înfrângere și să promoveze o responsabilitate colectivă pentru război”, pretinde ministerul.

Demersul survine în vreme ce o serie de explozii au zguduit peste noapte orașele ucrainene, milioane de oameni fiind alertați înaintea unei contraofensive mult așteptate.

Bombardamentele au zguduit Kievul în urma celui de-al nouălea atac din această lună al rușilor asupra capitalei, iar, în urma unui atac cu rachete din regiunea Odessei, o persoană și-a pierdut viața.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *