CSI / Rusia

Putin, Medevdev și alți membri ai Executivului nu vor participa la funerariile lui Nemţov

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Boris Nemţov va fi depus la Centrul Saharov începand cu ora 10:00. Până la ora 14:00, toţi doritorii vor avea posibilitatea să aducă un ultim omagiu opozantului rus. După aceea, cortegiul funerar se va deplasa spre cimitirul Troekurovo – acolo unde Boris Nemţov îşi va găsi somnul de veci.

Kremlinul a comunicat deja că Vladimir Putin nu are de gând să vină la catafalcului lui Nemţov. Va fi prezent însă reprezentantul oficial al preşedintelui rus în Duma de Stat.

Şi serviciul de presă al Guvernului a precizat că Dmitrii Medevdev nu va fi prezent nici el la ceremonie şi nici alţi membri ai Executivului.

De la funeralii vor lipsi preşedintele Senatului polonez şi opozantul rus Aleksei Navalnîi, cărora oficialii ruşi le-au interzis să ia parte la ceremonie. Funeraliile lui Boris Nemțov, mort la 55 de ani, urmează să se desfășoare în prezența ambasadorilor țărilor europene și a altor responsabili străini, printre care șeful diplomației lituaniene Linas Linkevicius, primarul Rigăi, Nils Usakovs, și ministrul adjunct al afacerilor externe polonez Konrad Pawlik.

Zeci de mii de persoane – 70.000, potrivit organizatorilor au participat la 1 martie în centrul Moscovei la un marş în memoria opozantului şi fost vicepremier rus Boris Nemţov, asasinat la 27 februarie în apropiere de Kremlin.

Boris Nemţov ”a murit pentru viitorul Rusiei” sau ”El s-a bătut pentru o Rusie liberă”, scria pe pancartele purtate de manifestanţi la Moscova. La Sankt Petersburg, cel de-al doilea oraş al Rusiei, cel puţin 2.500 de persoane s-au strâns, de asemenea pentru a-i aduce un omagiu opozantului rus.

sursa: infomoldova.net


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *