CSI / RusiaExterne

Putin „mirosea ciudat, nu mânca și nici nu bea”. Fosta consilieră a lui Trump, despre prezența președintelui rus la o cină oficială

Fiona Hill, fostă consilieră în cabinetul Trump, descrie o întâlnire bizară cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, la o cină oficială. Liderul rus „mirosea ciudat” și a refuzat să mănâce sau să bea din paharele puse pe masă, potrivit publicației Business Insider

Fosta consilieră a lui Donald Trump a povestit, pentru o emisiune radio, ce impresie i-a făcut liderul de la Kremlin în timpul unei cine oficiale. Fiona Hill își amintește că a remarcat costumul cu croială specială și ceasul scump de la încheietură, dar și „vena care îi pulsa la tâmpla stângă”.

De asemenea, Hill susține că probabil președintele rus ar avea nevoie de ochelari deoarece avea lângă el niște cartonașe pe care erau notate cuvinte cu un font foarte mare.

„Puteam să citesc tot ce era scris pe ele, numele celor prezenți și ce ar trebui să spună în fiecare caz”, a declarat fosta consilieră de la Casa Albă.

Totodată, Hill a mai observat că Putin nu a mâncat și nu a băut nimic, dar și mirosul ciudat pe care-l emana liderul rus. 

„Poate că sună bizar, dar puteam să simt că tocmai ieșise din duș. Nu purta parfum și miroasea de parcă ieșise dintr-o baie specială”.

Vladimir Putin nu părut dornic să converseze cu cei prezenți la masă și nu i-a aruncat nicio privire, în timpul cinei, deși stăteau unul lângă altul, își amintește specialista în afaceri europene.

Este neclar când a avut loc această cină, însă fostul oficial american pune că întâlnirea a avut loc pe vremea când lucra ca ofițeri de intelligence specializat pe Rusia, în perioada 2006 – 2009.

Sursa: Nordnews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *