CSI / Rusia

Putin recunoaște că nu ar fi rezistat să-și asculte propriul discurs de aproape două ore rostit în fața Adunării Federale

Președintele Rusiei, Vladimir Putin a recunoscut la o întâlnire cu veteranii de război că nu ar fi putut să-și asculte propriul discurs pe care l-a rostit marți, 21 februarie, în fața Adunării Federale, transmite  The Moscow Times.

„Bineînțeles, este foarte greu să asculți totul. Are aproape două ore. Probabil că mi-ar fi greu să îl ascult și eu dacă ar trebui să îl ascult. Este mai ușor să spui decât să asculți”, a declarat Putin, notează agenția rusă RIA Novosti.

În ciuda criticilor lui Putin la adresa propriului discurs, reprezentanții Adunării Federale l-au aplaudat pe președintele rus de 53 de ori în timpul evenimentului, inclusiv patru ovații în picioare.

Discursul lui Putin din acest an a fost al doilea cel mai lung pe care l-a ținut vreodată în calitate de președinte: 1 oră și 45 de minute, față de 1 oră și 57 de minute în 2018.

Discursul a fost modificat pe ultima sută de metri

Inițial, trebuia să dureze 1 oră și 20 de minute. Dar în noaptea dinaintea discursului, Putin a făcut modificări ale textului care l-au prelungit cu 20 de minute, a scris jurnalistul publicației rusești Kommersant, Andrei Kolesnikov.

Abbas Galliamov, fost scriitor de discursuri al lui Putin, consideră că președintele rus a adăugat în ultimul momdent suspendarea participării Rusiei la tratatul privind armele nucleare cu SUA.

Potrivit lui Galliamov, scriitorii de discursuri „încearcă întotdeauna să facă textul logic”, iar în mesajul de marți al lui Putin a trecut de la a vorbi despre Occident la alte subiecte, inclusiv economia, și abia la final a anunțat cea mai rezonantă decizie.

„Dacă îndepărtezi acea ultimă bucată despre Occident, obții un text perfect logic. Dar, așa cum este el, subiectul tratatului START a fost în mod evident inserat în ultima clipă și nu a fost timp pentru a pieptăna textul”, a declarat Galliamov.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *