CSI / Rusia

Putin: „Trimiterea tancurilor sovietice în Ungaria şi Cehoslovacia a fost o greşeală. Nu este corect să faci ceva în politica externă care dăunează intereselor altor popoare”. Rusia a invadat Ucraina în 2022

Președintele Rusiei, Vladimir Putin a declarat marţi, 12 septembrie, că decizia Uniunii Sovietice de a trimite tancuri în Ungaria şi Cehoslovacia pentru a zdrobi protestele în masă în timpul Războiului Rece a fost o greşeală, relatează Reuters.

„A fost o greşeală”, a admis Putin când a fost întrebat despre percepţia Rusiei ca putere colonială din cauza deciziei Moscovei de a trimite tancuri în Budapesta în anul 1956 şi în Praga în 1968.

„Nu este corect să faci ceva în politica externă care dăunează intereselor altor popoare”, a declarat dictatorul rus, care în anul 2022 a trimis zeci de mii de soldaţi în Ucraina, declanşând cel mai mare război terestru din Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

Putin a completat însă că Statele Unite fac aceleaşi greşeli ca şi Uniunea Sovietică. Acesta a spus că Washingtonul nu are „prieteni, ci doar interese”.

Marți, Putin se află marţi la Vladivostok, unde participă la reuniunea anuală a Forumului Economic Estic.

Revolta maghiarilor din 1956 a fost zdrobită de tancurile şi trupele sovietice. Cel puţin 2.600 de maghiari şi 600 de soldaţi sovietici au fost ucişi în lupte.

Primăvara de la Praga din 1968 s-a încheiat când forţele Pactului de la Varşovia conduse de sovietici, cu excepţia României, au invadat Republica Socialistă Cehoslovacă. 137 de cehi şi slovaci au murit ca urmare a invaziei, potrivit istoricilor cehi.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


1 comentariu

  1. Aceasta este o declaratie de “adormire” a vigilentei Occidentului, incat sa creada ca Moscova nu vrea sa inainteze in Europa de Est si sa inchida ochii la invadarea Ucrainei. Dupa “rezolvarea” Ucrainei tarul Rusiei va scoate alta declaratie pe care eventual sa o comenteze alta generatie. Rusia traieste din jafuri de cucerire, de aceea Rusia a ajnus atat de intinsa, pt ca a invadat teritorii slab aparate sau neaparate din Asia, iar acum, simtindu-se in putere, inceasrca sa se extinta si spre Vest. Asta este Rusia, traieste din furturi pt ca nu-i place sa munceasca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *