Internațional

(Qatar) Publicarea de noi caricaturi cu profetul Mahomed vor alimenta “ura și furia”

Revista franceză de satiră Charlie Habdo, ținta unui atac jihadist la 7 ianuarie, soldat cu 12 morți, a publicat miercuri pe prima sa pagină o nouă caricatură cu profetul Mahomed, care-l prezintă lăcrimând și ținând o pancartă pe care este scris ‘Je suis Charlie’, sloganul celor care au participat la acțiunile de solidarizare de la Paris și din străinătate.

Autoritățile qatariote, care au denunțat în mod ferm atentatul împotriva Charlie Hebdo, ‘condamnă noua publicare, în revista franceză și în alte mass-media europene, de desene jignitoare la adresa profetului Mahomed’, se spune într-un comunicat difuzat de agenția oficială QNA.

‘Libertatea de exprimare nu înseamnă să-i insulți pe alții, să le rănești sentimentele și să-ți bați joc de credințele lor religioase’, a subliniat Ministerul de Externe al Qatarului, atenționând că ‘aceste acțiuni scandaloase nu sunt în interesul nimănui și vor alimenta ura și furia’ și denunțând ‘o violare a valorilor umane de coexistență pașnică, de toleranță și respect reciproc’.

De asemenea, Uniunea mondială a clericilor musulmani (ulema), cu sediul în Qatar și condusă de predicatorul Youssed al-Qaradaoui, considerat ’eminența cenușie’ a Fraților Musulmani, a criticat din nou ultimele caricaturi, dar și ‘tăcerea rușinoasă’ a comunității internaționale cu privire la ‘această insultă adusă religiilor’.

Avertizând în legătură cu ‘urmările grave pe care le va avea insultarea în continuare a islamului, Coranului și profetului’, Uniunea clericilor musulmani a îndemnat la ‘manifestații pașnice’ și le-a cerut ‘tuturor guvernelor musulmane să intervină și să ceară o lege internațională din partea ONU care să incrimineze ofensa religioasă și cea la adresa profeților’.

Clerici musulmani sudanezi au îndemnat, la rândul lor, la manifestații, vineri, în întreaga țară, la ieșirea de la rugăciunea săptămânală, împotriva publicării de noi caricaturi contra profetului Mahomed.

Manifestații sunt prevăzute de asemenea în Iran, la apelul studenților islamiști, precum și în Iordania, lângă Ambasada Franței de la Amman.
sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *