Republica Moldova se goleşte, iar vacanţele de vară n-au nicio vină. În ultimii 20 de ani, mai bine de un milion de oameni în putere au făcut bagajele şi au plecat. Salarii de nimic, corupţie la tot pasul şi un stat incapabil să le arate un mâine – asta spun toţi când îi întrebi de ce au plecat.
Astăzi, aproape jumătate din forţa de muncă a ţării trimite bani de la mii de kilometri depărtare. Pe şantierul din Milano, în câmpurile din Andaluzia sau în azilele din Berlin, scopul e acelaşi: câteva sute de euro pe lună pentru cei rămaşi acasă. Economia s-a obişnuit cu perfuzia remitenţelor, însă perfuziile nu vindecă, ci doar amână.
Autorităţile par să privească resemnate. Investiţiile serioase nu trec de poartă, locurile de muncă bine plătite sunt rare, iar ajutorul pentru afacerile locale rămâne la stadiul de promisiune. Rezultatul? Sate pustii, oraşe tot mai gri şi tineri care îşi iau la revedere din autocar cu un nod în gât.
