R. Moldova, fără preşedinte, dar “pe placul” UE
“R. Moldova rămâne a fi un partener de încredere pentru UE, iar ceea ce se întâmplă în ţară are loc într-un cadru legal, constituţional. Chiar şi în lipsa unui preşedinte, am reuşit să avansăm cu mai multe reforme", acesta este mesajul oficialilor UE pe care l-a transmis ministrul Iurie Leancă la întoarcerea de la Bruxelles.
În cadrul reuniunii Grupului Acţiunea Europeană pentru Republica Moldova, Iurie Leancă a informat oficialii europeni privind mersul reformelor interne în vederea pregătirilor pentru lansarea negocierilor asupra Acordului de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător (DCFTA) şi trecerea la etapa a doua de implementare a Planului de Acţiuni privind liberalizarea vizelor.
Programul vizitei la Bruxelles a ministrului Leancă a inclus şi o întrevedere cu Cecilia Malmstrom, Comisar pentru afaceri interne. Iurie Leancă a transmis oficial cel de-al doilea raport de implementare a Planului de Acţiuni privind liberalizarea vizelor, elaborat de autorităţile R. Moldova.
“Sunt convins că la începutul anului 2012, Comisa Europeană va prezenta un raport care va permite începerea celei de-a doua etape, care sper că va fi şi ultima, şi va permite declanşarea regimului liber de vize”, s-a arătat convins Iurie Leancă.
Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă, a participat la 14 noiembrie la cea de-a 5-a reuniune a Grupului Acţiunea Europeană pentru Republica Moldova. Evenimentul s-a desfăşurat la Bruxelles, pe marginea Consiliului Afaceri Externe al UE, la iniţiativa comună a României şi Franţei. La reuniune au fost prezenţi miniştri de externe, înalţi oficiali ai statelor membre UE şi Comisarul pentru Extindere şi Politica Europeană de Vecinătate.
Timpul.md