R. Moldova, o ţară de criminali?
Prima ştire. Un incident tragic a avut loc ieri, pe un lan de porumb din apropierea satului Valea Florilor, raionul Hânceşti. Un bărbat a fost surprins şi omorât de stăpânul terenului de pământ, în momentul în care fura porumb. Tragedia s-a produs la miezul nopţii. Victima, în vârstă de 58 de ani, s-a dus la furat păpuşoi. Bărbatul nu se aştepta, însă, că îl va întâlni acolo pe proprietarul lotului de pământ, care îşi păzea plantaţia de hoţi. Cel din urmă, în vârstă de 38 ani, i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu o ţeavă metalică în regiunea capului, în rezultatul cărora, aceasta a decedat pe loc. În prezent, suspectul este reţinut de poliţie. Pe acest caz a fost iniţiată o cauză penală în baza articolului „Omor intenţionat”. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă privaţiune de libertate pe un termen de la 12 la 20 de ani sau detenţie pe viaţă.
A doua ştire. Un bărbat, în vârstă de 52 de ani, a murit după ce a fost bătut şi strangulat cu un fir electric de către vecinul său. Potrivit poliţiei din Soroca, crima a avut loc pe 8 august, după ce bărbaţii au consumat alcool în curtea suspectului. Aceştia s-au certat, după care bănuitul şi-a luat la bătaie vecinul cu un obiect dur, provocându-i multiple lovituri pe diferite părţi ale corpului. Pentru a se asigura că acesta a decedat, bărbatul a strangulat cu un fir electric victima. Cadavrul a fost depistat de angajaţii Comisariatului de poliţie Soroca în curtea gospodăriei vecinului, în vârstă de 71 de ani. Suspectul a fost reţinut, iar pe acest caz a fost iniţiat dosar penal. Acesta riscă o pedeapsă cu închisoare de la 12 la 20 de ani sau detenţie pe viaţă. (Ambele ştiri sunt reproduse după Publika.md).
Presa alimentează zilnic publicul cu asemenea ştiri. Îmi vine să cred că ele nu mai sensibilizează pe nimeni, nu provoacă nici frică, nici îngrijorare. E o realitate cotidiană, de rutină, ca şi toate celelalte. Crimele au devenit un fel de „desert de presă” şi sunt date la rubrica „Diverse”. Televiziunile nu mai au „Cronică culturală” sau „Cronică teatrală”, ci „Cronică criminală”. Asta se gustă, face rating! Violuri, strangulări cu cablul electric, înjunghieri cu cuţitul de bucătărie.
Aşa ceva se întâmplă doar într-o societate grav bolnavă. Mâine nu o să mai avem locuri în puşcării, tot bugetul va merge nu la pensii şi drumuri, ci la construcţia de penitenciare pentru criminali, ucigaşi înrăiţi. Politicienii sunt preocupaţi de putere, şcoala nu ştiu ce mai poate face, biserica luptă cu homosexualii – nu am văzut niciun marş al popilor care să ceară guvernului să oprească dezastrul!
Nu exagerez. Dezastrul cu adevărat e îngrozitor. Iată doar câteva titluri de ştiri (de pe Publika.md) de dată recentă: Un bărbat din Ialoveni a fost înjunghiat mortal în propria casă; S-a dus la furat porumb şi s-a „întors" în SICRIU; Un bărbat din Bălţi şi-a înjunghiat soţia în plină stradă; Un bărbat din Ialoveni a fost găsit spânzurat în podul casei sale; Şi-a omorât vecinul cu un fir electric; Un tată orb şi-a omorât fiul DIN GREŞEALĂ; Un fost poliţist din Soroca este suspectat că şi-ar fi omorât iubita; Cadavrele a două femei date dispărute au fost găsite îngropate în curtea unui bărbat de 62 de ani…
…Taţi ucişi de fii, fii hăcuiţi de taţi, cumnaţi înjunghiaţi, concubine spintecate şi aruncate în stradă, violuri, jafuri, minori criminali, bătrâni recidivişti – nici în filmele de groază nu mai poţi vedea aşa ceva, şi toate se petrec sub ochii noştri, ai creştinilor, ai primarilor, preoţilor, învăţătorilor, procurorilor… Iar la Chişinău, de doi ani, se discută o problemă fundamentală: cine va fi preşedinte – Lupu sau Filat? Preşedinte peste cine? mă întreb. Peste puşcării?
Ce se întâmplă cu noi, fraţilor?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!