Politică

R. Moldova ş Georgia vor coopera în domeniul integrării europene

De asemenea cele două țări vor coopera în domenii precum agricultura, industria de prelucrare, energetica. Declarațiile au fost făcute de către oficialii celor două state. 

Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman a avut o întrevedere ieri cu Maia Panjikidze, ministrul Afacerilor Externe al Georgiei. Cei doi oficiali au efectuat un schimb de opinii privind stadiul actual al relaţiilor bilaterale şi potenţialul de dezvoltare al acestora în perioada următoare, şi au constatat, în special, importanţa consolidării contactelor interministeriale dintre celor două ţări. De menţionat că, relaţia comercial-economică dintre cele două ţări cunoaşte o tendinţa de creştere pe parcursul ultimilor ani, volumului comercial bilateral s-a majorat din 2009 până în 2012 cu circa 160%. Tendinţa de creştere se menţine şi în anul curent.

De asemenea, oficialii au evidenţiat dorinţa ambelor ţări de aliniere la valorile europene şi au constatat că, interesele comune creează premise reale pentru aprofundarea colaborării reciproc avantajoase dintre Republica Moldova şi Georgia.

În cadrul întrevederii, cei doi miniştri au semnat „Declaraţia comună pentru Cooperarea în Domeniul Integrării Europene dintre Republica Moldova şi Georgia”, care prevede consultări regulate pe tematica integrării europene, schimb de experienţă în domeniile de interes comun, precum şi încurajarea schimbului de vizite între jurnaliştii şi reprezentanţii societăţii civile din R. Moldova şi Georgia.

Ministrul georgian de Externe s-a aflat în vizită la Chişinău în perioada 4-5 octombrie curent, cu ocazia participării la inaugurarea celei de-a 5-a reuniuni a Forumului Societăţii Civile a Parteneriatului Estic.

Timpul.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *