R. Moldova și România planifică patrularea comună a frontierei
În prezent activitatea de supraveghere a frontierei se realizează prin intermediul patrulelor coordonate.
Agenda de lucru a intrevederii a inclus o serie de tematici ce au vizat analiza cadrului juridic şi studierea capacităților pentru efectuarea patrulării comune la frontiera cu România, schimbul de experiență pe segmentul vizat și necesitatea dezvoltării relaţiilor de asistenţă mutuală în domeniul de specialitate.
Poliția de Frontieră a Republicii Moldova are experiența patrulării comune desfășurată la frontiera cu Ucraina. Părțile participante la ședință au propus de a începe consultările pe plan intern întru realizarea acestei activități la frontieră cu România.
La finalul întâlnirii, șefii celor două delegații au semnat procesul verbal în conformitate cu tema 3: „Studierea posibilităţii realizării patrulării comune/coordonate” din Planul privind dezvoltarea cooperării instituţiilor de frontieră ale Republicii Moldova şi României pentru anul 2015.
Timpul.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!