Moldova

R. Moldova şi Rusia au început discuţiile privind negocierile în formatul 5+2 de la Dublin

În cadrul întrevederii au fost trecute în revistă ultimele schimbări produse in regiunea transnistreană şi evoluţiile în procesul de reglementare a conflictului transnistrean.

Vicepremierul pentru Reintegrare şi reprezentantul special al Federaţiei Ruse au efectuat un schimb de opinii cu privire la perspectivele dosarului transnistrean într-o perspectivă apropiată, aspecte ce ţin de situaţia politică şi de securitate din regiune, precum şi referitor la poziţiile actorilor internaţionali implicaţi.

Interlocutorii au exprimat încrederea că runda de negocieri în formatul 5+2 de la Dublin din 28-29 februarie 2012, va constitui un bun prilej pentru evaluarea şanselor reale de avansare în soluţionarea conflictului transnistrean, luînd în calcul schimbările produse şi poziţiile părţilor antrenate în procesul de negocieri.

Eugen Carpov a declarat că autorităţile moldoveneşti sprijină identificarea cît mai rapidă a unei soluţii durabile a conflictului, care să asigure stabilitatea şi prosperitatea regiunii, în baza respectării principiilor suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Republicii Moldova în graniţele sale recunoscute pe plan internaţional. În acest scop, Chişinăul contează pe sprijinul partenerilor internaţionali implicaţi.

Oficialii au convenit continuarea dialogului bilateral pe problematica transnistreană între Chişinău şi Moscova.

Sursă: gov.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *