Social

R. Moldova va beneficia de suportul USAID pentru a preveni și combate violența față de copii

În acest sens, ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Stela Grigoraș a participat ieri la o ședință de lucru cu reprezentanții USAID în Moldova și echipa Centrului de Control al Maladiilor din Statele Unite (Centre for Disease Control). Oficialii au discutat despre lansarea unui studiu ce va aborda violența față de copii și va aduce o valoare adăugată planului de acțiuni pentru anii 2016-2020 privind implementarea Strategiei pentru protecția copilului pe anii 2014-2020.

Sprijinul acordat de către partenerii de dezvoltare va cuprinde elaborarea unui studiu ce va aborda violența față de copii, analizarea și diseminarea datelor obținute, precum și capacitatea instituțiilor publice pentru a utiliza datele statistice în elaborarea și ajustarea documentelor de politici publice privind protecția copilului.

„Sîntem dispuși să susținem realizarea acestui studiu, fiind convinsă că el ne va ajuta să venim cu soluții concrete și pe termen lung pentru a preveni și combate violența copiilor din R. Moldova”, a adăugat Stela Grigoraş.

De asemenea, Grigoraş a menționat că ministerul lucrează actualmente la elaborarea Programului Național de formare a deprinderilor parentale și dezvoltarea capacităților actorilor comunitari privind identificarea și asistența cazurilor de violență a copiilor și oferirea serviciilor adecvate.

La rîndul său, consultantul superior la Centrul de Control al Maladiilor, Susan Hillis, a declarat că „pentru a preveni fenomenul violenței este necesară o abordare multisectorială. Aceasta este crucială pentru a înregistra progres față de acest fenomen care afectează copii din întreaga lume”.

Potrivit statisticilor internaționale, un miliard de copii sînt expuși anual diferitelor forme de violență.

Sursa: Moldpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *